Schimbare importantă de la 1 ianuarie. Cont unic pentru plata amenzilor
În Monitorul oficial de joi 27 decembrie a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 3893/2018 privind deschiderea contului unic pentru achitarea amenzilor contravenţionale.
Începând cu 1 ianuarie 2019 intră in vigoare prevederile Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor într-un cont unic. Fac obiectul acestei legi toate amenzile date persoanelor fizice indiferent de obiectul sancțiunii.
Pentru amenzile privind regimul circulației pe drumurile publice legea se aplică în sistem pilot – în sistem de testare, arată consultanții fiscali de la Benta Consult. Tot prin această lege se instituie titlul de creanță electronic ce cuprinde elemente de identificare a contravenientului descrise în procesul verbal de contravenție.
Mai precis, se instituie procedura de urmărire electronică a încasării amenzii în funcție de calea procedurală urmărită de contravenient cum ar fi plângerea la instanța de judecată competentă și existența unei hotărâri judecătorești.
Veniturile din amenzi sunt venituri ale bugetului de stat cu excepția veniturilor din amenzi privind circulația pe drumurile publice ce sunt venituri ale unității administrativ teritoriale, unde a avut loc fapta sancționată contravențională.
Prin OMFP nr. 3893/2018 au fost instituite conturile unice unde se va efectua plata amenzilor aplicate persoanelor fizice. Aceste conturi sunt:
– 50.09.01 – cont unic aferent amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice cu domiciliul în România.
– 50.09.02 – cont unic aferent amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice fără domiciliul în România.
Sumele încasate de Ministerul Finanțelor în aceste conturi unice, se virează în maxim 2 zile lucrătoare de la încasare în contul de venituri bugetare aferent bugetului de stat sau după caz în contul de venituri ale bugetului local.