Răzvan Cadar (consilier județean PNL): “PSD a votat împotriva arădenilor, s-a opus unui RMN la Spitalul Județean!”
PSD și-a dat din nou în petic în ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Arad. „Din păcate, în loc să ne bucurăm că putem face o investiție necesară în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, am asistat la un adevărat circ făcut de consilierii PSD. Astăzi, aceştia au fost, într-adevăr, în opoziţie, dar cu arădenii”, a afirmat consilierul judeţean PNL Răzvan Cadar. Disputa a fost legată de aparatul RMN pe care Consiliul Judeţean intenţionează, și chiar este obligat, să îl achiziţioneze. „Consilierii PSD s-au opus cumpărării acestui aparat! Spitalul Judeţean are nevoie de RMN, arădenii au nevoie de el, iar PSD îl respinge categoric! Reprezentanţii PSD nu înţeleg un lucru simplu: au fost aleşi să reprezinte interesele arădenilor, nu să îi saboteze”, a completat Răzvan Cadar.
Discuțiile pe marginea cumpărării RMN au scos din nou în evidență atitudinea dușmănoasă a pesediștilor față de investițiile necesare Spitalului Județean. Deși se știe cât de importantă este modernizarea aparaturii, în loc să pună umărul și să contribuie la tehnologizarea spitalului, pesediștii fac tot posibilul să împiedice dotarea cu RMN. Nu aduc bani pentru spital de la București, deși sunt la putere, și vor să împiedice și investițiile din bugetul Consiliului Județean, doar de dragul de a fi contra!
Aradului i-au fost alocate, anul trecut, 7 milioane de lei, bani proveniţi de la Ministerul Sănătăţii, pentru un RMN. Ca urmare a procedurilor de achiziţie şi a contestaţiilor ulterioare, licitaţia nu a fost finalizată până la sfârşitul anului, iar Ministerul Sănătăţii a retras banii. Dar între timp licitaţia a continuat, există o firmă câştigătoare, iar preţul de achiziţie s-a înjumătăţit față de ceea ce era prevăzut inițial, ajungând la 3,5 milioane de lei! RMN-ul Aradului a fost însă exclus din noul buget al Ministerului Sănătăţii. Or, Consiliul Județean a pus partea sa de cofinanțare și așteaptă ca ministerul să își respecte angajamentul!
Răzvan Cadar subliniază că iniţial banii guvernamentali au fost retraşi, în 31 decembrie, deoarece trebuia încheiat anul bugetar, dar că era normal ca aceşti bani să se regăsească în noul buget. „Bani de la Guvern nu mai primim, încercăm să ne descurcăm din fonduri proprii, dar suntem împiedicaţi de către nişte «lupi moralişti». Atunci când votați împotrivă, unde este interesul arădenilor, domnilor consilieri PSD, interes pe care îl invocaţi de fiecare dată?”, a completat consilierul judeţean Răzvan Cadar.
Un aparat RMN asigură investigarea paraclinică a pacienţilor prin rezonanţă magnetico-nucleară. Aproape fiecare judeţ din ţară are câte un aparat RMN, unele judeţe chiar două, în serviciul public de sănătate. Diagnosticarea prin RMN reprezintă o normalitate, pentru a oferi tratamente personalizate fiecărui pacient. În prezent, la Arad, această diagnosticare este făcută în zona privată a medicinei, Spitalul Judeţean făcând plăţi anual de 400.000 lei, ceea ce înseamnă diagonosticarea a circa 400 de pacienţi. Dacă Spitalul ar deţine acest aparat, numărul pacienţilor care ar beneficia de acesta s-ar dubla, conform cererilor. În plus, s-ar putea încheia şi contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru acest serviciu, iar arădenii n-ar trebui să suporte, din buzunarul propriu, plata pentru RMN.
„Cred că doar reprezentanţii PSD se opun cumpărării RMN. Sper ca motivul să fie exclusiv unul politic, de «Gică Contra» şi să nu aibă şi alte interese. Oricum, aceşti domni ne-au oferit «circ fără pâine»”, a concluzionat Răzvan Cadar.
Comunicat PNL Arad