Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Promisiunile încălcate ale pesediștilor; nu a apărut nici măcar una dintre cele 1.500 de locuințe pe an pentru tineri

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean și prim-vicepreședintele PNL Arad, arată cu degetul înspre social-democrați, pe care îi acuză că nu și-au respectat promisiunile din campania electorală.

Promisiunile încălcate ale pesediștilor; nu a apărut nici măcar una dintre cele 1.500 de locuințe pe an pentru tineri
Comentează 0

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean și prim-vicepreședintele PNL Arad, arată cu degetul înspre social-democrați, pe care îi acuză că nu și-au respectat promisiunile din campania electorală. De data aceasta aduce în discuție cele 1.500 de locuințe care ar fi trebuit să fie construite în fiecare an pentru tineri. „Au trecut 650 de zile de la această promisiune, dar nu s-a construit nici o locuință, nici în județul Arad, nici altundeva. Mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, Sevil Shaidehh, promitea într-un comunicat de presă din 21 aprilie 2017, al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, finanțarea celor 9.500 de obiective de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală: construcția a 1500 de locuințe pentru tineri anual, a 30 de cămine studențești și reabilitarea stadioanelor Steaua, Arcul de Triumf, Rapid și Dinamo”, susține Cionca. În continuare, acesta afirmă că toate investițiile au rămas la stadiul de simple promisiuni. „Parlamentarii PSD, care i-au mințit pe români, ar trebui să spună clar când și unde se construiesc aceste apartamente pentru tineri. Ei au ajuns deputați și senatori prin aceste promisiuni mincinoase, și acum, în loc să se ocupe de ele, arată cu degetul înspre primăriile și Consiliile Județene unde se muncește. Deci, așteptăm răspunsul celor de la PSD: de ce au mințit românii și cum vor repara această minciună, dacă au cheltuit banii țării pe pomeni electorale?!”, a încheiat prim-vicepreședintele PNL Arad.

 


Scrie un comentariu

trimite