Primim spre publicare: #REZISTĂM doar împreună !
Suntem martorii proliferării demagogiei, a superficialității, a nonvalorii, a semi-analfabetismului funcțional. Suntem inundați prin "robinetele" informaționale cu un aflux de "Fake news", cu distorsionări ale realității și al radicalismului de orice fel. Cultul urii și a fricii naște reactii anormale și provacă rupturi ireparabile în societate. Atacul ultranaționalismului separatist a generat "Brexit"-ul și dacă este combinat cu îndoctrinarea, intoleranța religioasă, ignorarea drepturilor fundamentale ale omului, ni se arată o filă întunecată a istoriei, care se repetă prin votul spre autocrație și dictatură în Turcia. Glonțul urii, al intoleranței și al separatismului ne-a șuierat pe lângă ureche cu ocazia alegerilor prezidențiale din Austria și cele parlamentare din Olanda. Acum ni se pregătește "salva de tun" a extremei drepte naționaliste din Franța.
Valorile care stau la baza acquis-ului comunitar, dorința comună de colaborare, conlucrare, unitate, spiritul deschis care a generat cea mai mare prosperitate economică, socială, culturală și spirituală în Europa, sunt amenițate de separatism, de demagogia ieftină și populistă, de folosirea de către politicieni (cu bună știință și fară scrupule) a fricii viscerale față de "fantome" și sperietori inventate.
Europa se rupe... sau este supusă unei probe colosale de unitate.
Asociatia Aradul Civic a găzduit în această săptămână "Ștafeta steagului Uniunii Europene".
Când o idee, o susținere a unor valori comune, un civism apolitic se întâlnește cu un grup de oameni proactivi civic, acest moment produce efecte (eu cred) demne de urmat. Iată ce evenimente am reușit să gândim și să realizâm împreună la Arad, pentru a da un mesaj de susținere a apartenenței Romaniei la alianta euro-atlantica. Totodată vrem să întărim valorile care credem că vor garanta dezvoltarea economiei și a societății europene, în spiritul toleranței
și a valorilor democratice cuprinse și în tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
Asociația apolitică "Aradul Civic" susține valorile de unitate ale Uniunii Europene și condamnă orice tip de separatism !
#REZISTĂM doar împreună !
The apolitical association "Aradul Civic" from Arad - Romania, supports the unity of the European Union and condemns all kinds of separatism ! We #RESIST only together !
Pagina Facebook al Aradului Civic :
https://www.facebook.com/Aradul-Civic-233972070409298
Pagina Facebook al Grupului Aradul Civic :
https://www.facebook.com/groups/1066539986714589
Călin Miclăuș