Primăria are deschise 20 de șantiere, investiții de 544 milioane de lei
Lazăr Faur, viceprimarul Aradului, a prezentat situația investițiilor în derulare în municipiul Arad. „Am vorbit despre proiectele de viitor, acum prezentăm lucrările în derulare. În prezent se lucrează pe 20 de șantiere din municipiul nostru, în valoare 544,1 mil lei”, a spus acesta.
Lazăr Faur a amintit noul pod peste Mureș pe strada Șaguna, parcul din Micălaca zona 300, reconversia zonei Mărului, modernizarea linie de tramvai pe fosta str.Pădurii, reabilitarea unor clădiri (colegiile Elena Ghiba Birta, Csiky Gergely, clădirea ORL), amenajarea terenului de sport de la Moise Nicoară, 70 de locuri de joacă pentru copii, reabilitarea a 54 de străzi și reabilitarea termică a unor blocuri. Pentru a asigura transparența și comunicarea eficientă, viceprimarul va invita presa pe șantier la aceste obiective.
„Unele lucrări sunt în grafic, la altele sunt întârzieri și probleme deosebite. Suntem pe șantiere în fiecare săptămână unde ne confruntăm cu probleme deosebit de complicate, prețurile au crescut și se găsesc greu muncitori, dar suntem pe șantier săptămânal, pentru că nu acceptăm să nu fie respectate contractele și termenele de finalizare”, a spus Lazăr Faur.