Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Premierul Mihai Tudose, despre scandalul de la MApN: I-am solicitat demisia. Acest mesaj, halucinant

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi că i-a cerut demisia ministrului Apărării, Adrian Ţuţuianu, după mesajul absolut "iresponsabil" al acestuia. "Vom ieşi cu o rectificare bugetară pozitivă", a declarat Tudose.

Premierul Mihai Tudose, despre scandalul de la MApN: I-am solicitat demisia. Acest mesaj, halucinant
Comentează 1

Mihai Tudose a precizat că i-a imputat lui Adrian Ţuţuianu lipsa comunicării în ceea ce priveşte chestiunea salariilor angajaţilor MApN şi a declarat că dacă ar fi existat vreo problemă ministrul trebuia să-l anunţe. "Acest tip de mesaj este absolut halucinant", a declarat Mihai Tudose.

Tudose a spus că Ţuţuianu trebuia să-l informeze din timp asupra intenţiilor sale. "Nu ne jucăm cu aşa ceva. Trebuia să-mi spună de la 12, să ia nişte măsuri, să iasă public să spună", a spus Mihai Tudose.

"Eram la masă cu preşedintele Dragnea şi cu domnul Ciolacu, am aflat că există un comunicat la MApN care spune că nu sunt bani de lefuri, un tip de mesaj absolut iresponsabil care a provocat panică şi care nu face cinste unei ţări cu armată integrată într-un sistem NATO. L-am convocat pe domnul ministru al Finanţelor şi pe domnul ministru al Apărării şi i-am solicitat demisia. Sunt bani de lefuri, vom ieşi cu o rectificare. A ieşi cu acest gen de mesaj este absolut halucinant", a declarat premierul.

Citeste mai mult pe realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite