Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Poliţia sub papuc politic?

Poliţia sub papuc politic?
Comentează 0

Bilanţul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad este în general organizat ca un eveniment care arată nu doar cifre, ci deschiderea Poliţiei spre parteneri, spre societate. Uzanţa an de an presupune invitarea partenerilor – autorităţi  centrale, locale – fără părtinire şi fără selecţie politică. Anul acesta, bilanţul a făcut excepţie: reprezentanţii autorităţilor locale nu au fost invitaţi ca în fiecare an, să facă loc exclusiv acelor demnitari care reprezintă puterea politică. Reprezentanţii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean au avut „interzis” la eveniment. În schimb, parlamentarii PSD au luat cuvântul şi au fost prezenţi „în păr” la eveniment.

Surse din Poliţie spun că nu a fost deloc o omisiune, nici o supărare a şefilor Poliţiei, ci un ordin politic. Gurile rele spun că parlamentarii PSD care nu prea pun mâna pe carte vor să facă „poliţie politică” în tradiţia comunistă, şi s-au pus pe dat ordine. PSD se pregăteşte de luptă electorală încercând să subordoneze până la sufocare instituţiile publice din subordine, în special a celor de „forţă”. Să fie un semnal? A ajuns Poliţia sub papuc politic? La ce trebuie să ne aşteptăm anul acesta? Vor reuşi cei din Poliţie să respecte neutralitatea pe care o cere legea, sau vor face jocurile partidului-stat PSD?

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite