Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PNL Arad: “Fifor și cei 64 de gânditori ai PSD ”

O simplă verificare pe site-ul Parlamentului României Senat ne dezvăluie o activitate jenantă pentru un ales al poporului.

PNL Arad: “Fifor și cei 64 de gânditori ai PSD ”
Comentează 0

Senatorul Fifor are 0 (zero) activitate la locul său de muncă, sau mai corect spus, locul său de relaxare.

Partidul Național Liberal  i-a socitat, în nenumărate rânduri, senatorului Fifor, o listă (dacă există) cu amendamentele depuse de către domnia sa și restul parlamentarilor PSD Arad. Însă răspunsul a venit de fiecare dată sub forma unui atac demagogic, fără substanță, dovedind că lista de amendamente nu există. E clar că având un zero interes față de județul nostru, munca depusă de senatorul PSD este tot egală cu zero.

Totuși, se pare că senatorul PSD de(parte de)Arad își petrece nopți și zile gândind la cele mai bune propuneri legislative.  Am rămas profund impresionați de faptul că nu mai puțin de 65 de parlamentari social democrați, în aproximativ două luni de zile, “s-au unit în cuget și în simțiri” reușind să aducă o contribuție “monumentală” Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române.  Propunerea legislativă face referire la adaugarea unui paragraf la articolul 29 din legea sus menționată, care însumează, atenție! opt rânduri.

Problema nu este modificarea adusă legii, ci faptul că 65 de parlamentari PSD și-au trecut numele în calitate de  coinițiatori, doar pentru a putea bifa un minim de activitate. Oare de ce nu ne surprinde faptul că printre acești 65 de oportuniști ai PSD îl regăsim și pe senatorul Mihai Fifor, fiul rătăcitor al Olteniei?!

Social-democratul exilat în orașul de pe malul Mureșului în loc să depună în Parlament proiecte concrete pentru Arad, să îndeplinească un minim de promisiuni făcute arădenilor, senatorul Fifor se lipește, ca fierul de magnet , de orice împrejurare care îl scutește de efort intelectual.

Comunicat PNL Arad


Scrie un comentariu

trimite