Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Oameni noi: Userista Clotilde Armand - sesizare penală din partea ANI cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane

Clotilde Armand, primăriţa Sectorului 1, unul dintre purtătorii de stindard ai USR la nivel naţional, s-a trezit cu o sesizare penală făcută pe numele ei de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Motivul? Ar exista indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. Iar persoana favorizată este... ea însăşi, cum îi şade frumos unui om nou.

Oameni noi: Userista Clotilde Armand - sesizare penală din partea ANI cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane
Comentează 0

„În exercitarea atribuțiilor de primar, ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție» finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.

INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5  dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

SESIZAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală”, se arată într-o informare a ANI.

Ce spune Clotilde Armand

Pe de altă parte, trebuie spus primăriţa se declară nevinovată. „Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție». Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili.

Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect”, susţine Clotilde Armand, conform realitatea.net.

Sursa foto: https: www.monitorulcj.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite