O firmă de construcţii cu legături puternice în... PSD face lucrări de mântuială în municipiu
Primăria Municipiului Arad a lansat în vara anului trecut o licitaţie pentru amenajarea a 117 staţii de autobuz. Este vorba despre un proiect finanţat din fonduri europene câştigat pe vremea Administraţiei Falcă, care a rămas să fie continuat de actuala administraţie.
În momentul organizării licitaţiei, valoarea totală a lucrărilor era estimată la peste 2,9 milioane de lei fără TVA. Licitaţia a fost câştigată de SC Nedav SRL, o societate care este deţinută, potrivit informaţiilor noastre, de ginerele consilierului judeţean PSD Cornel Lucaci. Până aici, nu ar fi nimic de comentat, problema este însă că lucrările care s-au făcut până acum au fost de mântuială.
Sunt staţii de autobuz amplasate în dreptul unor spaţii verzi peste care călătorii ar trebui să treacă şi să se umple de noroi, dacă este vreme ploioasă, înainte să se urce în autobuze sau după ce coboară din acestea. Să nu mai vorbim de modul în care au fost montate unele pavele ecologice, ce par mai potrivite pentru un parc de aventură, unde vizitatorii au de trecut diverse probe de echilibristică, decât pentru o staţie destinată călătorilor, care pot fi şi femei, şi bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, nu doar tineri sportivi. Probleme sunt şi la scheletele metalice ale staţiilor care au fost deja amplasate, dar nu aşa cum ar fi fost normal.
Nu ne rămâne decât să sperăm că toate aceste neajunsuri vor fi remediate, dar nu pe banii municipalităţii.