O fată de 11 ani „s-a jucat puţin” cu un băiat şi a rămas însărcinată; Poliţia a deschis dosar penal
O fată în vârstă de 11 ani este însărcinată în luna a cincea. Potrivit primarului comunei de unde este fata, situaţia copilei a fost făcută cunoscută de angajaţii şcolii și este monitorizată prin intermediul asistentului comunitar. Poliția a deschis dosar penal, scrie digi24.ro.
Poliţiştii tulceni au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în cazul fetei din satul Agighiol, însărcinată în luna a cincea, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), potrivit Agerpres.
Minora a întreţinut relaţii sexuale cu un alt minor, în vârstă de 16 ani, iar cazul a început să fie instrumentat de poliţişti în luna august, imediat după ce au fost sesizaţi.
„Mama fetei spune că a fost la doctor şi că sarcina decurge normal, dar nu ne-a dat numele medicului. Ne-am propus să mergem cu ele la doctor din nou", a afirmat primarul comunei Valea Nucarilor.
Ea a mai spus că fata provine dintr-o familie cu risc social, care numără şapte copii. „Mama fetei s-a mutat cu copiii în Agighiol în luna iunie. A venit din Tulcea cu concubinul. Ea ne-a spus că fata de 10 ani s-a jucat cu un băiat. Noi monitorizăm acum situaţia fetei", a declarat pentru Agerpres primarul Maria Lenţa.
Intraţi AICI pentru detalii.
Fotografia are rol ilustrativ
sursa foto: stirilekanald.ro