Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Nelu Tătaru, despre posibila reîntoarcere la starea de urgență: "S-a luat în considerare acest scenariu"

Nelu Tătaru a afirmat ca s-a luat in considerare si un scenariu in care starea de urgenta ar putea fi propusa din nou.

Nelu Tătaru, despre posibila reîntoarcere la starea de urgență:
Comentează 0

Întrebat dacă se poate reveni la starea de urgenţă, Tătaru a afirmat: ”S-a luat în considerare şi acest scenariu, dacă situaţia scapă de sub control şi nu avem alte măsuri pentru a putea să reglementăm - creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de cazuri în terapie intensivă, creşterea numărului de deces se poate ajunge la reintroducerea stării de urgenţă”.

”Dacă am relaxat anumite domenii le-am relaxat tocmai considerând că acestea sunt cele care ar putea fi cu cele mai puţine repercusiuni. Avem două zile şi în aceste două zile am văzut că atât agenţii economici cât şi o parte din populaţia uitat să urmărească şi acele reguli de funcţionare şi desfăşurarea activităţilor odată cu reluarea activităţilor. (...) Sunt 14 zile în care noi urmărim evoluţia, dacă această evoluţie este nefavorabilă vom interveni şi vom pune restricţii. Dacă situaţia va fi favorabilă atunci putem să venim şi cu alte relaxări”, a declarat, duminică, la o televiziune de știri, Nelu Tătaru.

”Pericolul real este să avem o reluare a transmiterii comunitare”, a afirmat Tătaru.

”Nu îmi este teamă în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, sunt precauţiile care trebuie să fie mai mari. Corpul medical s-a adaptat, este pregătit în acest moment, avem resursele necesare, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche şi să nu respectăm precauţiile. Lumea ar trebui să înţeleagă că, dacă vom avea o suprasolicitare a sistemului medical, vor fi nevoiţi să suporte această suprasolicitare”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Acesta a anunţat că se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a evalua situaţia din primele două zile.

”Se evaluează primele două zile, se pregătesc măsuri de restricţionare, dacă cumva evoluţia este nefavorabilă, şi discutăm despre aventura eventualele măsuri de relaxare dacă evoluţia este favorabilă”, a mai spus Tătaru, arătându-se convins că va creşte numărul de cazuri în perioada următoare.

Sursa: realitatea.net

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite