Mai puțin prezent în viața publică din cauza unor probleme de sănătate, Falcă rămâne politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în Arad
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, rămâne politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea arădenilor, atât la nivel de municipiu, cât și la nivel de județ. Asta, cu toate că, în ultima vreme, a fost mai puțin activ în viața publică, din cauza unor probleme de sănătate.
„Am lipsit o perioadă de timp din viața publică. Lucrul acesta s-a datorat faptului că am avut o problemă medicală. În 2019, în luna aprilie, am fost operat de cancer, a fost un moment dificil pentru mine, dar un moment pe care l-am trecut cu bine. Și în această vară am avut un astfel de diagnostic, am luptat cu boala și pot să spun că am reușit să trec și de data aceasta cu bine. Acest lucru înseamnă că voi deveni mai activ”, a mărturisit Gheorghe Falcă în debutul conferinței de presă de astăzi care a avut loc la sediul PNL Arad.
În ciuda problemelor de sănătate cu care s-a confruntat și care l-a făcut să fie o prezență mai discretă pe scena politică, europarlamentarul liberal stă bine în sondaje.
„Sunt pe primul loc la încredere atât în municipiul Arad, cât și în județul Arad și vreau să le mulțumesc cetățenilor că după atâția ani îmi transmit un respect al relației politician-cetățean. Așa cum am spus, anul 2023 nu a fost un an activ pentru mine, dar mă voi mobiliza în anul 2024 să fiu un politician activ și să răspund solicitării cetățenilor și evident să le dau din informațiile mele, așa cum le-am dat colegilor din administrație, să poată să reușească să-și atingă obiectivele administrative”, a încheiat Falcă.
Foto: Mădălina Politic