Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Liderii USR Arad se fac că nu văd un conflict între Dan Barna şi primarul Braşovului

Liderii USR Arad se fac că nu văd un conflict între Dan Barna şi primarul Braşovului
Comentează 0

Contactaţi telefonic, liderii USR Arad au declarat că nu văd un conflict între Dan Barna şi Allen Coliban, primarul Braşovului. Allen Coliban îl acuză pe Dan Barna de abuzuri şi practici pesediste ( ştirea iniţială AICI). Am luat legătura cu senatorul Adrian Wiener şi europarlamentarul Vlad Botoş, deputatul Sergiu Vlad nu a răspuns apelului. Ambii au afirmat că nu este vorba de un conflict între cei doi. „Nu cunosc detalii. Este mai mult o amplificare în presă. Îi cunosc pe amândoi şi cu siguranţă se va găsi convergenţă”, a declarat senatorul Adrian Wiener. La rândul său, europarlamentarul Vlad Botoş susţine că nu este vorba de un conflict şi că cei doi au o relaţie bună de prietenie: „Nu cred că este un conflict. Dan Barna l-a susţinut pe Allen Coliban. Cei doi au fost colegi în echipa de curling înainte de a fi membri de partid”, a spus Vlad Botoş. 

Allen Coliban a făcut nişte afirmaţi destul de dure pe un ton tăios, spunând că ar fi nevoie de nişte demisii de bun simţ în postarea din grupul intern al USR. De asemenea, acesta pune sub semnul întrebării integritatea mai multor colegi de partid, dar care sunt protejaţi de preşedintele USR, Dan Barna. Până la această oră, Dan Barna nu a oferit niciun punct de vedere cu privire la conflictul din interiorul filialei. 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite