Iustin Cionca: „Am legat între ele, cu drumuri modernizate, orașele din județ!”
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a prezentat astăzi principalele proiecte de drumuri județene care leagă orașele din județul nostru. În cadrul unei conferințe de presă, alături de vicepreședintele Sergiu Bîlcea, Iustin Cionca a insistat pe cei 350 km de șantier, în toate zonele județului. Acest proiect este unul dintre cele mai mari din România și nu întâmplător a fost premiat la Gala Administrației Naționale, organizată la Cluj.
„Am adus fonduri europene de 400 de milioane de lei pentru drumurile județene, bani câștigați pe bază de proiecte de Consiliul Județean Arad!
Cu patru ani în urmă mi-am propus să punem bazele microregiunilor de dezvoltare din județ, în jurul orașelor și a comunelor mari. Rostul lor este să asigure dezvoltarea comunităților îndepărtate de municipiul reședință de județ, ca oamenii să nu trebuiască să facă naveta zilnic la un loc de muncă aflat la zeci de kilometri de casele lor. În plus, dezvoltarea înseamnă un sistem educațional mai puternic, un sistem sanitar mai eficient, oameni mai mulțumiți.
Primul și cel mai important pas pentru funcționarea microregiunilor de dezvoltare îl reprezintă crearea unei rețele de drumuri județene de bună calitate, pe care să se poată circula în condiții bune. De aceea, în ultimii patru ani noi ne-am concentrat pe rețeaua de drumuri care leagă orașele și marile comune din județ.
Nădlac, Pecica și Curtici le-am legat între ele cu drumuri transfrontaliere paralele cu DN 7. La Curtici a început și construirea șoselei de centură a orașului.
Rutele Chișineu Criș-Ineu, Chișineu Criș-Pâncota sunt mai accesibile pe drumul modernizat Nădab-Seleuș. Chișineu Criș va avea și o șosea de centură, care va scoate o parte din traficul greu dinspre și înspre vama Vărșand pe drumul european Arad-Oradea.
Pâncota va fi o intersecție de drumuri modernizate, în prezent lucrăm pe șantierele Arad-Șiria-Pâncota și Pâncota-Târnova-Buteni.
O altă intersecție de drumuri modernizate este orașul Sântana, legat de Curtici și Chișineu Criș prin drumuri modernizate. Mai avem de modernizat o porțiune de drum, între sensul giratoriu și Curtici, și se va ajunge în mai puțin de un sfert de oră de la Sântana la Curtici. Tot legătura dintre Curtici și Sântana o facilitează și noul drum județean Șofronea-Zimand.
În zona Lipova am creat trei legături modernizate cu județul Timiș, care ajută legătura localnicilor cu autostrada A1. Un proiect important pentru următorii patru ani îl va reprezenta șoseaua de centură a Lipovei.
Orașul Sebiș este cuprins pe traseul drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Bihor și va beneficia și de infrastructura modernizată pe drumul județean Buteni-Dieci-Gurahonț. Între Buteni și Sebiș am turnat covor asfaltic, pentru facilitarea traficului.
Nu în ultimul rând, în municipiul Arad Consiliul Județean și-a propus finalizarea șoselei de centură, ceea ce va însemna un pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu, dar și un nou pod peste Mureș, la Fântânele. Acest pod va scurta cu zeci de kilometri distanța dintre municipiul Arad și sudul județului.
Am modernizat drumurile, pentru că asta a fost principala cerință a investitorilor. Vom continua, în următorii patru ani, cu Valea Mureșului, dar și cu proiecte de încurajare a investițiilor și serviciilor în tot județul” – a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.
În final, a adăugat că s-a recurs și la așternerea de covoare asfaltice, ceea ce a îmbunătățit traficul pe 75 km de drumuri județene, unele dintre ele periferice, la marginea județului, altele în completarea drumurilor modernizate care leagă orașele și marile comune din județ.