Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iohannis va fi primit la Casa Albă de Donald Trump pe 9 iunie

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit de Donald Trump, la Casa Albă, pe 9 iunie.

Iohannis va fi primit la Casa Albă de Donald Trump pe 9 iunie
Comentează 0

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit de Donald Trump, la Casa Albă, pe 9 iunie. Anunţul a fost făcut mai întâi de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, iar apoi şi de Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti.

,,Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie o vizită în Statele Unite ale Americii. Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a preşedintelui României cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, în data de 9 iunie", se arată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele României s-a aflat pentru prima dată, faţă în faţă cu președintele american, Donald Trump, pe 25 mai, la Bruxelles, la reuniunea NATO.

,,Întrevederea celor doi înalți oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acțiune în cadrul relației bilaterale și va reconfirma angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite", mai spune sursa citată.

Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiele anunţă, de asemenea, că şeful statului va participa, în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizații American Jewish Committee. Cu acest prilej, Klaus Iohannis va primi distincţia ,,Light Unto the Nations", cea mai înaltă distincţie a organizaţiei, care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane.

,,Light Unto the Nations" a mai fost acordată unor lideri marcanți, precum Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Statelor Unite Bill Clinton, dar şi altor şefi de stat din Europa şi din America Latină, se mai arată în comunicat.

Pe parcursul vizitei pe care o va face în Statele Unite, preşedintele Iohannis va avea o întâlnire şi cu reprezentanţii comunităţii de români din SUA.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite