Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „Eliminăm cianurile, dar să ştim dedesubturile!”

Deputatul Glad Varga este contrariat de faptul că, la dezbaterea pe comisii privind modificarea legii minelor , au lipsit toţi parlamentarii PSD.

Glad Varga (PNL): „Eliminăm cianurile, dar să ştim dedesubturile!”
Comentează 0

Practic, prin acest proiect legislativ (Pl-x nr. 594/2013), se doreşte modificarea Legii minelor, mai precis interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri. În esenţă, un demers nobil, pentru că protejarea mediului nu e doar o impunere a Uniunii Europene, ci o normalitate! Noi trebuie să protejăm mediul, fără să ne spună nimeni. Cu atât mai suspectă mi se pare absenţa parlamentarilor PSD”, a afirmat Glad Varga.

Deputatul arădean doreşte o poziţie clară a celor care au iniţiat această modificare, pentru a nu exista interpretări ulterioare. „Susţin în totalitate acest demers, dar am adresat câteva întrebări ministrului de resort, legate de numărul exploatărilor pe bază de cianuri, numărul licenţelor de explorare şi exploatare, eventual nominalizarea deţinătorilor de astfel de licenţe, dacă există propuneri pentru noi exploatări, din partea acestor posesori de licenţe. Sunt întrebări pertinente şi necesare. Opinia publică trebuie să fie în cunoştinţă de cauză, trebuie să dăm dovadă de transparenţă”, a mai declarat Glad Varga.

Un subiect aparte este cel legat de proiectul Roşia Montană: „Care sunt consecinţele blocării contractului asupra României? Trebuie să plătim despăgubiri? Nu avem nici un fel de informaţii pe acest subiect, nici ce demersuri a făcut ţara noastră, nici cine ne apără interesele în acest litigiu. Iarăşi informaţii cu care suntem datori opiniei publice, fiecărui român. N-aş vrea să fac legătura cu Ordonanţa 13, dar în cazul graţierilor, unul dintre argumentele de bază înaintat de Putere a fost că vom fi «pedepsiţi» de Uniunea Europeană. Acum, în acest caz, al cianurilor, în special privind Roşia Montană, doresc garanţii că statul român nu va fi sancţionat. Repet, sunt de acord cu interzicerea cianurilor, dar mi se pare suspectă absenţa în bloc a reprezentanţilor PSD”, a completat Glad Varga.

Deputatul arădean Glad Varga este membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic.


Scrie un comentariu

trimite