Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „Coaliţia PSD-ALDE respinge înăsprirea sancţiunilor pentru depozitarea ilegală a deşeurilor „

Majoritatea PSD-ALDE din Senat a respins propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor, care prevede majorarea cuantumului amenzilor şi introducerea unor sancţiuni complementare pentru nerespectarea interdicţiei de abandonare a deşeurilor.

Glad Varga (PNL): „Coaliţia PSD-ALDE respinge înăsprirea sancţiunilor  pentru depozitarea ilegală a deşeurilor „
Comentează 0

Depozitele necontrolate de deşeuri, mai ales a celor provenite din lucrări de construcţii şi demolări, constituie o problemă reală la nivel naţional. În dezbaterile din comisiile de specialitate din Senat, reprezentanţii Ministerului Mediului, suţinuţi de colegii lor de partid din Parlament, au justificat respingerea măsurilor propuse de PNL prin faptul că vor modifica în curând Legea privind regimul deşeurilor, în acelaşi sens. Nu au prezentat însă nimic concret, iar despre disponibilitatea publică a aşa-ziselor modificări în vederea dezbaterii, nici o vorbă.

Ieşirile publice ale ministrului mediului, Graţiela Gavrilescu, în problema managementului deşeurilor, la care România este deficitară şi în procedură de infringement, sunt doar simple spectacole pentru televiziunile de casă. Răspunsurile dumneaei la întrebările pe care i le-am adresat pe această temă arată clar un singur lucru: sub guvernarea actuală, nu s-au luat şi nici nu se preconizează a se lua prea curând măsuri  efective în domeniul gestionării deşeurilor, care să scoată România din situaţia critică în care se află. Iar cheltuielile determinate de penalităţi sunt amplificate de costurile generate de efectele negative asupra sănătăţii populaţiei şi de cele pentru remedierea factorilor de mediu afectaţi. Guvernarea PSD-ALDE se dovedeşte încă o dată costisitoare şi extrem de păguboasă pentru societatea românească.

Voi susţine proiectul de lege în dezbaterile ce urmează a avea loc până la sfârşitul lunii martie şi în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în acest caz.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite