Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga – pledoarie pentru mișcare (FOTO)

Deputatul liberal arădean Glad Varga face o pledoarie pentru mișcare, în condițiile în care a trecut mai bine de un an de când participă la diferite curse de alergare, organizate în țară, dar și în străinătate.

Într-o postare pe care a făcut-o, zilele trecute pe Facebook, Glad Varga susține că „fiecare pas contează” și că „ambiţia de a parcurge un maraton (42,195 km) poate fi un catalizator pentru schimbarea obiceiurilor sedentare!”

Glad Varga – pledoarie pentru mișcare (FOTO)
Comentează 2

„A trecut peste un an de când am început să alerg la diferite curse de alergare fie ele urbane sau montane şi am resimţit din plin transformarea survenită pe parcurs. Am învăţat multe despre puterea mişcării şi impactul benefic pe care îl poate avea asupra vieţii noastre. M-am gândit, aşadar, să vă aduc în atenţie o problemă vitală – sedentarismul şi efectele sale dăunătoare asupra sănătăţii.

Statisticile arată că România se află printre primele țări din Europa în ceea ce privește nivelul ridicat de sedentarism. Aproximativ 2 din 3 români nu fac suficientă mișcare fizică pe parcursul unei săptămâni. Deci majoritatea oamenilor petrec prea mult timp într-o stare de inactivitate, fie la locul de muncă, în fața ecranelor de televizor sau a computerului, sau chiar în timpul liber.

Efectele sunt devastatoare - ştim cu toţii că lipsa activității fizice crește riscul de obezitate, boli cardiovasculare, diabet de tip 2, depresie și alte afecțiuni cronice. Mai mult, sedentarismul poate afecta negativ calitatea vieții și ne poate limita capacitatea de a ne bucura de activități zilnice sau de a ne îndeplini sarcinile zilnice fără dificultate.

Este important să conștientizăm această problemă și să luăm măsuri pentru a îmbunătăți nivelul nostru de activitate fizică. Prin urmare, puteţi începe chiar azi cu schimbări mici în rutina zilnică! Plimbările scurte în aer liber sau exercițiile de întindere în timpul pauzelor de lucru, pot face o diferență semnificativă în sănătatea noastră generală și în bunăstarea noastră mentală.

Voi reveni pe această temă în curând, cu exemple personale care sper să vă inspire şi să vă mobilizeze în a practica orice fel de sport. Să începem să facem mișcare și să ne bucurăm de beneficiile unei vieți active împreună!”, a scris pe Facebook Glad Varga.

Sursa foto: Facebook Glad Varga

Galerie foto (4)


Scrie un comentariu

trimite