Fiscul arădean raportează o creştere a încasărilor de peste 120% comparativ cu anul trecut
A fost un an bun pentru fiscul arădean din punct de vedere al încasărilor. Potrivit unui raport întocmit de Direcţia Generală a Finaţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a înregistrat în primele 11 luni ale anului în curs o creştere de creştere de 120,17% a veniturilor colectate.
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a realizat în perioada ianuarie – noiembrie 2021, venituri brute la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 13.786,9 milioane lei, cu 2.348,5 milioane lei mai mult decât s-a colectat în aceeaşi perioada a anului 2020.
Exprimat procentual în primele 11 luni ale anului 2021 s-a colectat mai mult cu 120,53% faţă de anul 2020 și cu 117,30% mai mult faţă de anul 2019.
Şi la nivelul fiecărei unităţi fiscale aflate sub coordonarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara situaţia încasărilor pe primele 11 luni ale anului 2021 a prezentat un trend crescător, atât faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, cât şi faţă de 11 luni din anul 2019.
La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş au fost colectate în perioada ianuarie – noiembrie 2021 venituri ale bugetului consolidat al statului în valoare de 6.902,10 milioane lei faţă de 5.693,8 milioane lei în anul precedent, realizându-se o creştere de 121,22%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019 creşterea este de 1.054,19 milioane lei.
La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad au fost colectate în perioada ianuarie – noiembrie 2021 venituri ale bugetului consolidat al statului în valoare de 2.951,5 milioane lei faţă de 2.456 milioane lei în anul precedent, realizându-se o creştere de 120,17%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019 creşterea este de 458,6 milioane lei.
La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara au fost colectate în perioada ianuarie – noiembrie 2021 venituri ale bugetului consolidat al statului în valoare de 2.084,9 milioane lei faţă de 1.814,1 milioane lei în anul precedent, realizându-se o creştere de 114,92%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019 creşterea este de 262 milioane lei.
La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Caraş au fost colectate în perioada ianuarie – noiembrie 2021 venituri ale bugetului consolidat al statului în valoare de 1.030,2 milioane lei faţă de 903,2 milioane lei în anul precedent, realizându-se o creştere de 114,06%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019 creşterea este de 110,57 milioane lei.
Nu în ultimul rând rezultatele Direcţiei Regionale Vamale din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara au înregistrat creşteri semnificative faţă de anul 2020. Astfel în perioada ianuarie – noiembrie 2021 veniturile colectate au fost în sumă de 818,3 milioane lei faţă de 571,3 milioane lei în anul precedent, realizându-se o creştere de 143,25%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019 creşterea este de 157 milioane lei.