Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fiori

UTA- FC Botoșani 3-1

Fiori
Comentează 0

 

 

A fost rece vremea la Arad, sâmbătă, înaintea meciului UTA- FC Botoșani. Normal să simți fiori în tribunele stadionului, fiorii de mijloc de februarie , fiori accentuați și de importanța meciului ce urma să înceapă la ora 14,30. Toți cei prezenți precum și cei rămași acasă , în fața televizoarelor trăiau emoții argumentate privind soarta partidei.

Pe UTA o mai aștepta câteva firicele de ” ață” de care să se agațe în lupta de evitare a retrogradării. Și pe jucători îi treceau fiorii de teamă că următorul ” firicel” de speranță se va rupe.

Au urmat fiorii trăiți până când VAR-ul, acest dădător și totodată distrugător de speranțe, a dat verdictul din minutul 3, confirmând hențul lui Șeroni în suprafața de pedeapsă a oaspeților.

Repriza întâi ne-a provocat o ” lume ” de fiori: penalty-ul transformat de Milosevic, mingea strecurată în poarta adversă, tot de același Milosevic printr-un spațiu numai de el găsit , la al doilea gol, totul culminând cu fiorii de admirație pentru execuțiile acestui Rareș Pop, atât la centrarea pentru golul doi al muntenegreanului , dar mai ales , pentru execuția de maestru la golul pentru 3-1.

După 3-1, starea de bunăstare, ce ne-a cuprins, ne-a dat posibilitatea să ne bucurăm de evoluția de jucător experimantat a lui Benzar, de refacerea cuplului Benga- Erico, de jocul disciplinat (!) al lui Abeid, de travaliul aproape nevăzut dar atât de eficient al celor trei : Ubbink, Batha și Anton. Toate acestea având ca ” desert” agitația, țopăielile și descătușarea de FIORI a antrenorului Gyuszo Balint în suprafața tehnică a băncii de rezervă.

A.... Am uitat de fiorii provocați de ” De la Dunăre la Sena....” transmiși la debutul și finalul partidei de către inegalabilii suporteri din peluză și tribune.

Așa fiori tot să te cuprindă!

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite