Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Festivalul Părădăicilor, sărbătoare a gustului și tradiției la Macea

Primăria comunei Macea, Consiliul Local Macea, Consiliul Județean Arad și Asociația Millenium Center organizează a XIV-a ediție a Festivalului Părădăicilor, ce va avea loc în perioada 5-7 iulie 2024, la Macea.

Festivalul va debuta pe 5 iulie cu un concurs de pescuit la Balta Macea, între orele 8:00 și 13:00. Înscrierile sunt gratuite și se pot face până pe 3 iulie la Balta Macea, zilnic între orele 9:00 și 21:00.

Pe 6 iulie, între orele 17:00 și 20:00, Parcul Central Macea va găzdui activități interactive pentru copii, derulate de voluntarii comunei Macea. Seara se va încheia cu un retro party pe platoul Căminului Cultural Macea, începând cu ora 20:00.

Pe 7 iulie, în curtea Castelului Csernovics din Macea, festivalul va continua cu expoziția tradițională a produselor locale, între orele 13:00 și 23:00. Tot aici, începând cu ora 14:00, se va desfășura „Festivalul Părădăicilor în Cântec”, cu participarea unor artiști de renume precum Ghiță Munteanu, Cornel Borza, Oana Font, Alexandra Drăgan, Lucian Drăgan, Lucian Drăgan Jr., Gabi Bărsăuan, Alina Topa, și alții. Vor evolua și ansambluri de dansatori din Macea și împrejurimi, precum și invitați speciali din Ungaria.

Festivalul Părădăicilor, sărbătoare a gustului și tradiției la Macea
Comentează 1

Elementul de noutate al acestei ediții este activitatea educațională din sfera transformării digitale, organizată de Asociația Millenium Center în celebrarea a 24 de ani de activitate în domeniul tineretului. Caravana Robo – SirKwitz de la Predict Edumedia va fi prezentă în curtea castelului și va iniția copiii și tinerii în lumea programării, încurajându-i să rezolve provocări prin intermediul unui joc digital.

„Ne dorim participarea a cât mai multor tineri în aceste zile și îi așteptăm cu drag, la o alternativă de petrecere a timpului în aer liber cât și ca oportunitate de relaxare, învățare, educație, producție bio, cultură, cunoaștere a tradițiilor populare și jocul fizic și online, toate printr-un schimb intergenerațional. Felicit cei peste 60 de voluntari din Macea, alături de care lucrez de peste 10 ani și sunt extrem de implicați în promovarea părădăicilor și a tradițiilor măcene!”, a declarat Cristina Nistor, președinte Asociația Millenium Center.

Voluntarii din Macea, coordonați de Raul Creț, vor întâmpina oaspeții cu părădăici la intrarea în curtea castelului și vor fi implicați activ în promovarea și organizarea celor trei zile de festival.

Festivalul Părădăicilor își propune să încurajeze producătorii locali de părădăici și să creeze o legătură directă între aceștia și consumatori, promovând astfel produsele locale, proaspete și sănătoase.

„Festivalul Părădăicilor de la Macea nu este doar un prilej de a celebra un produs local de excepție, ci și o ocazie de a aduce respectul nostru oamenilor gospodari și harnici din această comunitate. Renumele părădăicilor de Macea a depășit de mult granițele județului, fiind cunoscut atât în țară, cât și în străinătate. Aceasta se datorează în mare parte dedicării și muncii neobosite a producătorilor locali, care își pun sufletul în fiecare recoltă. Prin acest festival, ne dorim să consolidăm legătura dintre producători și consumatori, promovând în același timp produsele sănătoase și proaspete din județul nostru. Invit pe toată lumea să vină la Macea să descopere gustul autentic al părădăicilor și să se bucure de ospitalitatea localnicilor”, a declarat Ionel Bulbuc, președintele Consiliului Județean Arad.

„Este și un eveniment social, Primăria și Consiliul Județean se pregătesc anual cu programe conexe, spectacole, competiție sportive. Profit de ocazie să îl felicit pe primarul Ciprian Otlăcan pentru că reușește să mențină un standard de calitate ridicat la acest festival, că păstrează caracterul său autentic și că, înainte de latura de divertisment, pune accentul pe promovarea specificului agrar al zonei, pe susținerea producătorilor, pe relația personală dintre producători și clienți.

Aici aș dori să fac o paranteză și să vă reamintesc că și la Consiliul Județean avem această preocupare. În fiecare zi de joi punem gratuit la dispoziția producătorilor locali arădeni spațiu de vânzare la căsuțele din fața Consiliului Județean, în cadrul programului Roade de Arad. Proiectul acesta a împlinit deja un an la Consiliul Județean și continuă. Din această toamnă ne propunem să îl extindem cu alte componente de prezentare și vânzare pentru producătorii arădeni”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

„Sunt mândru de gospodarii noștri, care prin muncă și dedicare au reușit să aducă renume comunei Macea. Părădăicile noastre sunt recunoscute pentru gustul lor deosebit și calitatea superioară, fiind apreciate nu doar în județul Arad, ci și la nivel național și internațional. Acest festival este un omagiu adus lor și un prilej de a împărtăși cu toată lumea rezultatele muncii lor. Vă invit la Macea, să gustați părădăici și să vă bucurați de atmosfera de sărbătoare pe care o oferim cu drag!”, a declarat primarul comunei, Ciprian Otlăcan.

Evenimentul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

 

Parteneri:

Universitatea de Vest Vasile Goldiș

Balta Macea

Info Point Macea

Parohia Ortodoxă Macea

Asociația Clubul Sportiv Experiența Multisport

Predict EduMedia

Asociația Zury

 

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de frumusețea și gustul autentic al părădăicilor de Macea!

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite