FĂRĂ spectatori la Jocurile Olimpice de la Tokyo - DECIZIA guvernului nipon din cauza amenințării COVID-19
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura fără spectatori din cauza amenințării noilor variante de coronavirus. Orașul intră în a patra perioadă de stare de urgență, din cauza COVID-19, de la începutul pandemiei, anul trecut.
Decizia referitoare la Tokyo a fost luată pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Miercuri, autoritățile din Tokyo au raportat 920 de cazuri noi, iar până joi după-amiază alte 896 cazuri noi, potrivit portalului corona.help. Tokyo, cea mai populată metropolă din lume, a avut parte de cele mai multe infectări COVID-19 de la începutul pandemiei, față de restul zonelor din Japonia: 179.320 de cazuri confirmate și 2.230 de decese.
Cele 920 de cazuri noi raportate cu o zi în urmă este cel mai mare de la jumătatea lunii mai. În același timp, experții în sănătate publică și medicii avertizează ,asupra pericolului legat de desfăşurarea Jocurilor, în condiţiile în care multe ţări se confruntă cu răspândirea rapidă a variantei Delta foarte contagioase a virusului.
Astfel că spectatorii nu vor putea privi din arenă Jocurile Olimpice de vară 2020 de la Tokyo, dintre 23 iulie și 8 august.
Este a patra stare de urgență la Tokyo de la începutul pandemiei.
Restricțiile asociate acestei decizii interzic restaurantelor să servească alcool şi impun ca acestea să rămână deschise doar până la ora 20:00.
Starea de urgență va fi în vigoare pe toată durata competiţiei, au anunţat joi organizatorii, potrivit DPA, relatează Agerpres.
Anunţul a fost făcut de ministrul pentru Jocurile Olimpice, Tamayo Marukawa.
Decizia a fost luată după discuţii cu reprezentanţi ai conducerii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
Măsura de extindere a stării de urgenţă, care va intra în vigoare luni, 12 iulie, va fi valabilă până pe 22 august, iar interzicerea prezenţei spectatorilor pe arenele din capitala niponă dă o nouă lovitură unui eveniment care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei.
Premierul Yoshihide Suga a finalizat hotărârea de declarare a stării de urgenţă pentru Tokyo, precum şi de a extinde una aflată deja în vigoare în Okinawa, în cursul unei reuniuni guvernamentale având ca subiect măsurile sanitare.
Executivul nipon a dorit iniţial să menţină capitala sub o cvasi-stare de urgenţă, dar a fost forţat să-şi schimbe intenţia din cauza creşterii accentuate a infectărilor.
Sursa: realitatea.net