Dorin Stanca(PNL): Nu neglijați tinerii!
Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad, apreciază că infrastructura umană este unul dintre factorii fundamentali ai dezvoltării economice ai unei țari.
„Nicio țară nu poate atinge un nivel de dezvoltare durabilă fără investiții consistente în capitalul uman. La fel cum nu poți avea o construcție solidă fără fundație, nu poți să ai dezvoltare economică fără această infrastructură umană. De aceea, trebuie să avem în vedere politici adecvate de formare şi menținere a capitalului uman în țară. Nu ne putem permite în continuare să investim în formarea tinerilor care să ia calea Occidentului, alții beneficiind astfel de investiția noastră. În această direcție, o atenție deosebită trebuie să o acordăm generației millennials, generația de tineri de 18-35 ani
Dacă nu abordăm strategic formarea şi menținerea acestei generații, societatea românească va avea probleme în găsirea resursei umane din 2025, an în care piaţa muncii va fi dominată de acesti tineri şi se va schimba practic profilul pieţei muncii. Acesti tineri vin cu o perspectivă foarte diferită asupra muncii, milenialii sunt o generaţie cu competenţe tehnologice foarte dezvoltate, sunt obişnuiţi să lucreze în echipă, tineri din această generaţie surprind prin abordarea fermă şi hotărâtă, fără menajamente pe care o afişează, dar şi cu marea lor putere de a recepta informaţia, de a o asimila şi de a învăţa rapid. Au o mare încredere în ei inşişi, sunt tot mai dornici de noi provocări, au dobândit un simţ civic dezvoltat. În acelasi timp, au nevoie constantă de încurajări, de recunoaşterea valorii, şi mai presus de orice, de mentorat, de leaderi autentici. Trebuie să conturăm acel cadru care să-i valorizeze întrucât îşi doresc să aducă un plus de valoare în tot ceea ce realizează. Generaţia milenialilor din România nu-şi va putea realiza întregul potenţial din cauza educaţiei pe care au primit-o: educaţia pe care au primit-o a fost gândită pentru generaţiile anterioare. Mă tem că va fi o generaţie care nu-şi va folosi potenţialul ridicat din cauza faptului că educaţia pe care le-o oferim nu a fost adaptată profilului lor. Ce facem cu generația millennials? Ar trebui să fie o întrebare la care de urgență să dăm un răspuns adecvat pentru că viitorul nostru depinde de raspunsul la această întrebare”, a declarat Dorin Stanca.