Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Document: PSD dă 100.000 $ pentru a-i aranja lui Dragnea o întâlnire la vârf în SUA. Dragnea neagă

Liviu Dragnea mai vrea o întâlnire cu Trump. PSD a plătit în acest scop 100.000 de dolari unei firme de lobby din Washington. În plus, aceeași firmă s-a angajat să-i obțină lui Dragnea "întâlniri politice, de presă și academice", inclusiv cu "CNN și cu alte mass media de elită de mare impact". Corespondența dintre angajatii PSD și firma americană de lobby, scopul și plata acțiunii de lobby au fost făcute publice în documentele oficiale înregistrate la Departamentul de Justiție al SUA.  

Document: PSD dă 100.000 $ pentru a-i aranja lui Dragnea o întâlnire la vârf în SUA. Dragnea neagă
Comentează 1

Pe 24 aprilie apropiatii lui Dragnea fac primul demers pentru a obține o întâlnire cu mai multe personalități americane pentru Liviu Dragnea. Gheorghe Dimitrescu, consilier la biroul parlamentar al lui Florin Iordache, a trimis de pe iPhone-ul său primul mesaj:

“Salut, Al…sper că ești bine!! Deci, sunt în Slovacia cu vicepreședintele Camerei Deputaților, la ceva conferințe… Al, avem de sprijinul tău să aranjăm cât mai curând o întâlnire oficială pentru președintele nostru al partidului PSD, domnul Liviu Dragnea care este și președintele Camerei Deputaților. Am vorbit despre această uriașă personalitate în timpul ultimelor alegeri din 2016..! Ținta noastă trebuie să fie una de cel mai înalt nivel din Washington, DC...însemnând: Președintele Donald Trump, Vicele Mike Pence și desigur Paul Ryan…

Al, avem profundă nevoie de asta, fă tot posibilul pentru noi".

Zece zile mai târziu, Alan “Al” Madison i-a trimis lui Dimitrescu o factură în valoare de 100 de mii de dolari. Deși factura a fost emisă pe numele lui Dimitrescu, beneficiarul listat în contractul cu Madison and Company LLC este Partidul Social Democrat, susține Rise Project 

Contractul final încheiat cu firma americană a fost însă diluat față de dorințele inițiale. Madison s-a angajat să-i intermedieze lui Dragnea, cât se poate de repede, tete a tete-uri cu vicepreședintele Mike Pence și cu Paul Ryan. Ca bonus, Al Madison a promis să organizeze și alte întruniri în zona politică, media dar și în lumea academică pentru Liviu Dragnea. În contract se specifica faptul că întâlnirile vor include CNN și alte organizații de media de elită.

Pentru aceste servicii PSD a platit deja o parte a serviciilor, scrie Rise Project. Banii s-au dat în patru tranșe. În total, 100 de mii de dolari.

Informația este confirmată de documentele Departamenului de Justitie al SUA, publicate de legistorm.com, site specializat in monitorizarea activitatii Congresului si a activitatilor de lobby.

“Acum, Partidul Social Democrat plateste grupului de relatii publice Madison&Co 100.000 de dolari pentru a-l introduce pe Dragnea la Pence si Ryan “cat mai curand posibil” pentru a aranja <> pentru Dragnea. Cei implicati in acest caz sunt presedintele Madison&Co, Al Madison, lobbyist-ul democrat William Oldaker, Drew Willison, seful stafului liderului democrat Harry Reid si William Harris, un republican care <>, potrivit documentelor date publicitatii. Departamentul Justitiei n-a dat inca publicitatii datele pentru Oldaker si Willison”, se arata in articolul publicat pe site-ul legistorm.com. 

Liviu Dragnea neagă informațiile

Liviu Dragnea a negat informațiile apărute. ”Am citit si eu informatia dimineata,. Am sunat la partid, m-am gândit că poate cineva a avut o idee. Mi-au spus că nu avem niciun contract cu o firma de genul ăsta și nu s-a plătit niciun leu. La PSD nu există niciun contract, informația este verificabilă, nu există”, a spus Dragnea. Președintele PSD a adaugat ironic: ”100.000 de dolari e o sumă mică pentru mine”. ”Nu am în plan să mă întâlnesc cu Donald Trump, dar dacă primesc o invitație și sunt lăsat să plec, mă duc cu drag.”, a mai spus președintele PSD.

Cine este Gheorghe Dimitrescu

Gheorghe Dimitrescu a fost consul la Strasbourg si consul general la New York, scrie Hotnews.ro. Numele sau a aparut anul trecut pe o lista publicata de site-ul stiripesurse.ro cu cei ajunși diplomați în MAE fără a da concurs, sau plecați la posturi în străinătate fără concurs.

Despre el, stiripesurse.ro mentiona urmatoarele: “Gheorghe Dimitrescu, consul la Strasbourg (afaceri economice si comerciale) cum scrie pe site, titulatura care nu exista în MAE, fost consul general New York, fara concurs, cu trecut PSD și MAPN (fost doctor militar)”

Flux24 scrie ca Dimitrescu a fost consul la New York in perioada guvernarii Nastase si ca in 2003 a facut oficiile in calitate de consul la casatoria Elenei Udrea cu Dorin Cocos.

Rise Project scrie ca firma americana de lobby politic, Madison and Company LLC  a lucrat si pentru premierul Adrian Năstase.

Sursa:realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite