Descinderi în județul Arad într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)
Astăzi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 13 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județului Arad, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
În cauză s-a reținut faptul că, mai multe persoane au introdus în țară droguri provenite din Spania, în vederea comercializării.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri, bancnote despre care există indicii ca ar fi contrafăcute, bijuterii de lux, dar și importante sume de bani, cu privire la care există suspiciuni că ar proveni din vânzarea de droguri.
La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 4 persoane.
Acțiunea a fost efectuată, după ce în data de 01.06.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO – Serviciul Antidrog au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unui inculpat, în timp ce deținea asupra sa cantitatea de aproximativ 6 kilograme de cannabis.
În data de 02.06.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului, iar, ulterior, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, și al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea și Brașov. De asemenea, la percheziții sunt angrenate efective ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și ale Inspectoratului General de Aviație al MAI. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcției Operațiuni Speciale.