Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Deputatul Căprar surprins în vamă

Deputatul Dorel Căprar a fost surprins în vamă. Și noi am fost ulterior surprinși că s-a dus în Vama Nădlac. Nu, nu este vorba despre nicio reconstituire în dosarul în care a fost trimis recent în judecată, s-a dus pur și simplu să plângă soarta românilor care erau obligați să stea cu orele, înainte să se poată întoarce în țară. Mai exact, a fost să plângă de mila diasporei care nu a votat niciodată PSD.

Deputatul Căprar surprins în vamă
Comentează 0

Căprar are astfel ocazia să scrie pe Facebook despre „NOAPTEA "ALBĂ" a DURERII de a fi ROMÂN!”, despre „Jurnalul frontului "nevăzut" din linia întâi...”, scrie că autoritățile sunt depășite de situație, își manifestă preocuparea față de „CRIZA existentă în vama Nădlac”, așa cum îi stă bine unui politician din opoziție, mai bine zis al unui politician de stânga din opoziție, care trage cu toate rachetele după ciocoii cei răi de la guvernare și vede de la o poștă paiul din ochiul celorlalți, dar bârna din ochii săi îi este de-a dreptul invizibilă.
Și când vorbim de bârnă, ne referim la dosarul în care a fost trimis în judecată, dosar care are legătură cu șpăgile din vămi. Nu spunem că ar fi vinovat, până când se pronunță instanța există prezumția de nevinovăție, nu spunem că s-a dus în vamă să dea înapoi banii luați cu titlul de cotizație pentru partid, cum ar fi tentați să afirme unii mai malițioși, dar credem că este puțin cam mult ca un pesedist, chiar dacă acum exclus din partid, să plângă de mila diasporei care este ținută prin vămi din cauza procedurilor sanitare în vreme de pandemie. Nu de alta, dar cei mai mulți dintre cei care au plecat din țară au plecat tocmai din cauza PSD, PDSR, FDSN sau FSN, au plecat în căutarea unui trai mai bun tocmai pentru că Iliescu, Năstase și urmașii lor, printre care s-a numărat și poate se mai numără încă și Dorel Căprar, i-au alungat peste hotare prin politicile pe care le-au dus atunci când au fost la conducerea țării.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite