Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Depinde numai și numai de români dacă fascismul își va face loc în Parlamentul României!

Din nefericire, aceste rânduri nu sunt destinate celor care cred că recentele violențe verbale și fizice din Parlament, cu ocazia votului pentru bugetul anului viitor, sunt normale. În mod tragic, ele nu li se pot adresa acelor oameni, din motive evidente.

Gândurile mele se îndreaptă însă spre majoritatea covârșitoare a românilor, spre milioanele de cetățeni care s-au uitat la televizor și nu au putut crede că imaginile transmise sunt filmate în Parlamentul României, în 2023.

Depinde numai și numai de români dacă fascismul își va face loc în Parlamentul României!
Comentează 1

Lor, și numai lor, vreau să le spun că de ei și de noi, de toți cei care credem că nu este normal ce am văzut, că este revoltător, că este inacceptabil, depinde ca astfel de scene să nu se mai repete. 

Pentru asta, nu e destul să ne revoltăm, în scris sau în discuțiile dintre noi. Pentru asta, pentru a opri propagarea fascismului în Parlamentul țării noastre, va trebui să ieșim anul viitor la vot și să nu trimitem acolo astfel de indivizi sau de individe.

Sunt conștient că prezența unor asemenea personaje toxice, precum Simion sau Șoșoacă, ajunși în Parlament nu cu parașuta sau cu pluta - deși uneori parcă... - ci prin vot, reprezintă un semnal de alarmă pentru restul clasei politice și că acest semnal nu poate și nu trebuie să fie ignorat sau ascuns sub preș. Nu!

Dimpotrivă, preocupările acelor români care și-au dat votul spre așa ceva trebuie analizate de către partidele responsabile și democratice, care vor trebui să găsească un răspuns, fără a face însă rabat de la valorile democrației, ale drepturilor fundamentale și ale libertății! 

Ceea ce spun este că atunci când identificăm preocupări legitime, ele trebuie rezolvate. Dar fără a compromite democrația.

Dar mult mai important decât atât, cum spuneam, este ca majoritatea covârșitoare a românilor, care nu aprobă și nu vor aproba niciodată un astfel de comportament, să iasă la vot și să trimită în parlament reprezentanți care nu ne fac de rușinea lumii!

Cineva spunea că ăștia suntem și că aceasta este oglinda fidelă a societății noastre de acum.

Nici vorbă de așa ceva! Excepțiile nu creează regula, niciodată, dar în același timp ele nici nu trebuie lăsate să se normalizeze. 

Simion și Șoșoacă, și alții ca ei, nu reprezintă nici România și nici societatea românească. 

Ei reprezintă accidente, cum am mai avut în timp, Vadim, Funar, Becali sau Dan Diaconescu, de exemplu și care vor dispărea la un moment dat, când cei care i-au votat își vor da seama ce urâciune ascund, ce falsitate, ce răutate, ce lipsă de soluții și ce pericol pentru țară.

Acești oameni pur și simplu nu au autocontrol, adică o fărâmă de civilizație în ei. Ce să mai spunem de educație, de cei șapte ani de acasă...

Dar mai există un aspect care nu poate fi ignorat.

Lipsa ori a regulilor, ori a modalităților de impunere a acestora în Parlamentul României.

Cum vrem ordine în țară dacă în Parlament sunt posibile scene atât de grotești, când orice necioplit sau necioplită crede că poate face ce vrea, în deplină impunitate?

Sunt membru al Parlamentului European din 2019, și nu veți fi surprinși când vă voi spune nu doar că nu am văzut așa ceva acolo, dar și că este imposibil să asist la astfel de scene la Bruxelles sau Strasbourg.

Nici măcar oameni precum domnul Terheș, din familia politică a lui Simion sau Șoșoacă, nu au curajul să creeze scandal. De ce? Pentru că există reguli care se aplică, fără excepție! Pentru că nu își permit și pentru că nu li se permite.

De ce ar fi altfel la București?

De ce la Bruxelles sau Strasbourg e posibil ca parlamentarii să nu poată intra în plen cu telefonul mobil, sau să filmeze, să urle ca apucații, să se plimbe haotic, sau chiar să stea în picioare în timpul plenarei? Nu poți duce în sala de plen nici o sticlă cu apă, pe când la București se intră cu mâncare...

Cred că e clar ce spun și cred că e clar pentru milioane de români, că avem nevoie să ridicăm gradul de civilizație în Parlament atât prin vot, prin trimiterea acolo a unor oameni educați și responsabili, nu a unor circari, la fel cum sper că e clar pentru conducerile celor două camere că Regulamentul Parlamentului României este ori slab, ori ignorat. Această stare de fapt trebuie să înceteze!

Eu sper că vor profita de vacanța parlamentară pentru a face modificările de care e nevoie pentru a nu mai permite unor nesimțiți să ne facă de râsul Europei și al lumii! 

Oameni buni. Așa cum spun mereu, schimbarea începe cu noi și prin noi și știu bine, sunt sigur, că suntem milioane de oameni în țara asta care gândim așa și care ne dorim o Românie civilizată.

Astfel, vă rog, nu ratați șansa ca anul viitor să faceți curățenie și în Parlament dar și în clasa politică, să eliminați circarii și sălbaticii și să trimiteți acolo oameni care reprezintă cu adevărat România de azi și care reprezintă valorile în care românii cred. 

Stă în puterea dumneavoastră să faceți din Parlamentul României o oglindă de care să nu ne rușinăm!

Gheorghe Falcă

Deputat în Parlamentul European, EPP

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite