Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cursurile organizate de Camera de Comerţ Arad continuă în online!

Cursurile organizate de Camera de Comerţ Arad continuă în online!
Comentează 1

Datorită contextului actual, cursurile organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad continuă în online. Pentru perioada următoare vă propunem două cursuri, astfel:

  • Începând cu data de 16 februarie 2021, curs online MANAGER PROIECT (cod C.O.R. 242101), formator doamna Chiricheu Gabriela
  • Începând cu data de 18 februarie 2021, curs online CONSILIER  PENTRU DEZVOLTARE PERSONALA (cod COR 242324)

Cursurile sunt acreditate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale și Ministerul Educației Naţionale și sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări.

“Cursurile online au devenit din ce în ce mai populare şi sunt un mijloc excelent de a lucra la dezvoltarea personală şi de a dobândi noi competențe. Încercăm să contribuim la revenirea economiei şi să facilităm accesul mediului de afaceri la programele noastre de formare profesională”, declară preşedintele CCIA Arad, domnul arh. Gheorghe Seculici.

Acte necesare (în copie) pentru înscrierea la cursuri: BI/CI, diploma de studii, certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul).

Înscrieri şi relaţii suplimentare la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad – Centrul de Formare Profesională, prof. Carmen Crişan, carmen.crisan@ccia-arad.ro, +40730 188 299.

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite