Cupa „Ienopolis” ajunge la ediția cu numărul IX
Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent la a IX-a ediție a Cupei „Ienopolis”.
„Îi așteptăm cu drag pe elevi să participe la o nouă ediție a competiției noastre care propune 12 discipline de concurs: baschet, fotbal, tenis de câmp, tenis de masă, șah, karate, aeromodele, karting, educație rutieră, artă plastică și vizuală, creație literară și informatică. Ediția din acest an vrem să fie una deosebită, iar acest lucru lucru va fi posibil cu ajutorul sponsorilor și partenerilor noștri: Aptiv - sponsor principal -, Primăria Orașului Ineu, Conacul Sfântul Sava Brancovici și Tredeco Holding, cărora le mulțumim din suflet”, ne-a declarat prof. Teodora Mang, coordonatorul proiectului.
Ediția a IX-a a concursului regional interdisciplinar „Cupa Ienopolis” va avea loc între 17-19 mai, la Ineu, desfășurându-se sub egida Ministerului Educației și al Inspectoratului Școlar Județean Arad. Probele sportive au loc în ziua de sâmbătă, 18 mai, când are loc festivitatea de deschidere (ora 9.00 - stadionul orașului Ineu).