Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Și au fost violoncelistul Radu Sinaci (arădean de origine) și dirijorul Matei Pop la Filarmonică

Pentru  revenirea sa pe scena Filarmonicii din Arad, dirijorul Matei Pop a alcătuit un program cu partituri celebre din repertoriul simfonic al secolelor XVIII și XIX, propunând în cea de a treia seară de Joi a lunii Ianuarie,  în concertul tradițional de la Sala Cercului Militar, creații de Wolfgang Amadeus Mozart, Gioacchino Rossini, Franz Schubert și Piotr Ilici Ceaikovski. 

Și au fost violoncelistul Radu Sinaci (arădean de origine) și dirijorul Matei Pop la Filarmonică
Comentează 0

Prefațate de două dintre cele mai dintre cele mai dinamice uverturi de operă din repertoriul mondial, acelea la Don Giovanni și Coțofana hoață, cele două segmente de program au reluat partituri de largă accesibilitate din repertoriul curent al ansamblului simfonic: Variațiunile rococo pentru violoncel și orchestră  op.33 de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia a VIII-a, în si minor, Neterminata de Franz Schubert.

Punct de maxim interes al programului din 18 Ianuarie  2018, de la ora 19.00,  celebra partitură  violoncelistică, inspirată din idealurile sonore ale secolului al XVIII-lea, precum și din precizia și eleganța  limbajului clasic, l-a avut ca interpret pe violoncelistul arădean Radu Sinaci, şeful partidei de violoncel al Orchestrei de Cameră Radio din Bucureşti și membru al ansamblurilor Violoncelissimo, Playthoven și al Orchestrei Române de Tineret. 

După studii de dirijat şi compoziţie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Matei Pop a urmat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie cu maeştri reputaţi ai dirijatului, între care Gianluigi Gelmetti, Zoltán Pesko, Peter Eötvös, Zsolt Nagy. Lector universitar al Academiei de Muzică clujene, desfăşoară în paralel o susţinută activitate dirijorală, evoluând ca invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj, Iași, Bacău, TârguMureş, Craiova, Ploiești, Pitești, RâmnicuVâlcea, Arad, Oradea, Satu-Mare, Botoșani, Chişinău (Republica Moldova), al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti sau al Operei Maghiare din Cluj.

A colaborat cu soliști români consacrați (pianiștii Viniciu Moroianu și Horia Mihail, violoniștii Cristina Anghelescu și Gabriel Croitoru).

Ca dirijor asistent a colaborat la prestigioase producții ale unor teatre de operă europene – Bari (Richard Wagner - Tetralogia), Frankfurt (Giuseppe Verdi – Don Carlos), Bilbao (Richard Strauss – Ariadne auf Naxos).

Ca dirijor permanent al Ansamblului de muzică contemporană“AdHOC” a susţinut concerte apreciate în cadrul festivalurilor internaționale de profil Cluj Modern, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – București, Festivalul Muzicii Româneşti- Iaşi, Toamna Muzicală Clujeană, Meridian -București.

Născut la Arad, Radu Sinaci a studiat violoncelul cu Anna Gaspar și Erwin Czuczu, iar apoi, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu Marin Cazacu. Finalizarea studiilor a fost reprezentată de obţinerea titlului de Doctor în muzică, tema aleasă fiind Suitele pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach. Radu Sinaci face parte din acea categorie de muzicieni care încearcă mereu să îmbunătăţească tehnica violoncelului, aducând un suflu şi o sonoritate nouă. Reușește acest lucru folosind procesoarele de sunet şi looperele cunoscute în rândul chitariştilor, dar foarte rar folosite în rândul violonceliştilor. Pe lângă activitatea concertistică de factură clasică, Radu Sinaci este un promotor al jazz-ului cântat la violoncel.

A obţinut premii la concursurile naţionale şi internaţionale de violoncel, iar premiul de virtuozitate obţinut la Sibiu International Jazz Competition a fost o premieră în lumea muzicală românească. Radu Sinaci este un violoncelist versatil preocupat de exploatarea instrumentului său în cele mai variate feluri. Pe parcursul carierei sale a cântat alături de muzicieni precum Misha  Maysky, Sarah Chang, Pinchas Zukermann, David Garret, Richard Galliano etc. În prezent este şeful partidei de violoncel al Orchestrei de Cameră Radio din Bucureşti, membru al Ansamblului Violoncelissimo, al trupei Playthoven și al Orchestrei Române de Tineret. 

 

Galerie foto (64)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite