Continuă proiectele pentru modernizarea comunei Covăsînţ
Primăria comunei Covăsînţ continuă proiectele de dezvoltare, fie prin alocarea de fonduri din bugetul local, fie prin accesarea altor surse de finanţare.
„În această perioadă se lucrează mult în primăria comunei. Am depus pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală II proiecte pentru asfaltarea a 2,2 kilometri de drum. Am demarat licitaţia pentru desemnarea firmei care va realiza lucrările de asfaltare şi, totodată, am atras o investiţie importantă pentru locuitorii comunei, care beneficiează de reţea DIGI”, a declarat primarul comunei Covăsînţ, Marius Oneț.
Sesizând obligativitatea de a se alinia normelor europene privind serviciile funerare, Primăria a demarat lucrările de realizare a unei capele la cimitirul din localitate, urmând ca în toamnă construcţia să fie disponibilă. Lucrările au fost finanţate din fonduri alocate de Consiliul Judeţean Arad şi bugetul local.
Primăria a investit şi în achiziţia de utilaje agricole necesare gospodăriei cumunale. „Avem proiecte care vizează toţi locuitorii, proiecte care contribuie inclusiv la realizarea de economii la nivelul bugetului local. În acest sens, am iniţiat o procedură de achiziţie a unor utilaje extrem de importante pentru întreţinerea domeniului public, precum tractor, remorcă, tocător şi autoutilitară”, a precizat primarul comunei, Marius Oneț.
„Administraţia locală este condusă de un primar tânăr, implicat, care a reuşit într-un timp scurt realizarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea comunei. Consiliul Judeţean sprijină Primăria Covăsînţ în toate proiectele de modernizare, investiţii care au ca finalitate creşterea calităţii vieţii locuitorilor comunei”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al PNL Arad.