Consiliul Județean și Primăria Arad, pe primele locuri în regiune la utilizarea fondurilor europene
Aradul utilizează din plin fondurile europene pentru dezvoltare, mecanism care reprezintă o prioritate pentru administrația județeană și locală. Deputatul Sergiu Bîlcea a felicitat administrația locală și funcționarii care lucrează la proiectele pe fonduri europene pentru munca de până acum.
„ADR Vest a publicat statisticile cu stadiul implementării proiectelor din fonduri europene POR 2014 – 2020. Cifrele arată performanța bună a administrațiilor arădene, Consiliul Județean Arad este pe primul loc iar Primăria Arad pe locul doi la utilizarea și decontarea fondurilor europene în regiunea de vest. Raportat la proiectele accesate, în regiune s-a ajuns la 22,3% decontare, în timp ce Consiliul Județean a decontat 49% din proiectele accesate iar Primăria Arad, 29%. În mod real, ținând cont de costurile mai mici rezultate în urma licitațiilor, procentele de utilizare sunt mai mari. Oricum, vedem o performanță foarte bună la nivelul administrației din Arad, în special pentru Consiliul Județean Arad, care are de departe cele mai bune performanțe în regiune. Îl felicit pe președintele Iustin Cionca și întreaga echipă, consider că sunt un exemplu pentru toți ceilalți. Nu este un discurs triumfalist, este mult de muncă în continuare, dar cred că meritele trebuie recunoscute mai ales în aceste momente, în care contează cifrele și nu discursurile politice. Trebuie să lucrăm în continuare pentru a îmbunătăți legislația și a crea condiții bune pentru utilizarea fondurilor europene, dar și la activitatea de zi cu zi în instituțiile publice, care să ne aducă aproape de 100% utilizare a fondurilor europene până la finalul anului 2023. Este o provocare majoră, mai ales că avem în următorii ani de implementat PNRR și POR 2021 - 2027”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.