Consiliul Județean redirecționează fonduri pentru trei primării din județ
Consilierii județeni au aprobat relocarea unor sume, alocate primăriilor din Sântana, Curtici și Covăsânț, spre alte obiective de investiții.
Astfel, la Sântana, 200.000 de lei, destinați inițial ca și cofinanțare pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Generale „Sfânta Ana”, vor fi direcționați Școlii Gimnaziale „Sfânta Ana”. La Curtici, tot 200.000 de lei vor fi realocați extinderii rețelei de canalizare pe trei străzi. Iar în comuna Covăsânț, 70.000 de lei au fost alocați spre un nou obiectiv: Recompartimentare și reparații capitale interior Grădinița cu program normal.
„Sumele rămân aceleași, dar comunitățile locale au decis ca destinația acestora să fie alta decât cea inițială. În fond, acești bani sunt destinați administrațiilor locale, iar primarii și consilierii locali din cele trei unități administrativ-teritoriale cunosc mai bine nevoile comunității și aceștia au decis, practic, noua direcție de cofinanțare”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
În fiecare an, după aprobarea Bugetului, Consiliul Județean Arad alocă fonduri orașelor și comunelor din județ. Fondurile provin din cota de 6% din impozitul pe venit, destinată Consiliului Județean. În 2021, Consiliul Județean a alocat peste 27 de milioane de lei administrațiilor orășenești și comunale din județul Arad (27.134.000 lei)