Consiliul Județean a prezentat proiectele pentru care intenționează să obțină fonduri europene
Consiliul Județean Arad a depus până acum un proiect pentru fonduri europene prin PNRR și are în lucru alte nouă proiecte, a declarat președintele CJA Iustin Cionca în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a început prin a remarca o schimbare de atitudine în bine la nivelul Guvernului : „este pentru prima oară când suntem sunați de ministere și de companiile naționale care gestionează investițiile, să fim invitați să depunem documentațiile pentru proiectele noastre, pentru că procesul de avizare tehnico-economică s-a accelerat”.
Proiectul depus pentru finanțare prin PNRR vizează renovarea energetică moderată a corpurilor de clădire ale fostului Spital Municipal, la câteva zile după ce Consiliul Județean a preluat clădirea de la Primărie. Valoarea proiectului este de 3,1 milioane de euro și vizează corpurile C6 și C7, în suprafață de 376 mp și respectiv 5403 mp (total 5779 mp), construite în anul 1836. „Reabilitarea energetică moderată presupune termoizolarea podului, schimbarea ferestrelor, termoizolarea șarpantei, eliminarea infiltrațiilor din subsol, schimbarea instalației de încălzire și apă caldă, montarea de pompe de căldură, montarea de surse regenerabile de energie, echiparea clădirilor cu trei stații de încărcare pentru mașinile electrice, recompartimentare interioară în vederea organizării optime a fluxurilor și circuitelor medicale, schimbarea tuturor corpurilor de iluminat cu LED-uri. Având în vedere că proiectul presupune și refacere izolației exterioare a clădirii, spitalul municipal va avea un aspect înnoit, cu fațada reabilitată”, a spus Iustin Cionca. „Celelate proiecte pe care le vizăm prin PNRR nu au încă siguranța finanțării. Vă rog să le luați ca inițiative, nu o certitudine! Aceste proiecte reprezintă, fiecare, o necesitate a Aradului, pe care în viitor trebuie să o rezolvăm, fie prin PNRR, fie din alte surse de finanțare”, a continuat acesta. Cele nouă proiecte sunt : Renovarea energetică moderată a clădirii Bibliotecii Județene A. D. Xenopol Arad și a Complexului Muzeal Arad (3 milioane de euro), Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Arad (200.000 euro), Creșterea performanței în tratarea eficientă a bolilor oncologice la nivelul județului Arad (31 milioane de euro), Reabilitarea serviciilor spitalicești în domeniul medicinei cardiovasculare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (12 milioane de euro), Construirea Complexului Matern-Pediatrie (117 milioane de euro), Reabilitare liniei de tramvai Arad-Ghioroc (10 milioane de euro), Varianta ocolitoare a Municipiului Arad – Nord – Est (70 de milioane de euro), Stație de sortare deșeuri (5 milioane de euro) și construirea sau extinderea pistelor de biciclete în județul Arad.