Ciprian Otlăcan, primar Macea: „PSD nu face altceva decât să blocheze dezvoltarea comunei!”
Primarul comunei Macea, Ciprian Otlăcan consideră că atacurile nefondate ale deputatului PSD Tripa față de administrația locală demonstrează dezinteres și rea-voință față de comunitatea măceană:
Domnul deputat Tripa vorbește, din nou, în necunoștință de cauză, făcând ceea ce știe cel mai bine, atac politic fără dovezi. După ce că deputatul PSD Tripa nu a făcut niciun demers pentru a ajuta dezvoltarea comunei Macea și în urma împotrivirii consilierilor locali ai PSD de a susține orice proiect pentru comuna noastră, acest parlamentar social-democrat se găsește să critice investițiile noastre. Îi recomand să se informeze temeinic înainte să facă acuzații jignitoare la adresa administrației locale.
Proiectul pentru iluminatul public din Macea a primit cofinanțare de la Consiliul Județean pentru anul acesta în valoare de 154.000 lei. Câți bani a adus dl Tripa în comuna noastră anul acesta? Zero! Câți consilieri PSD au votat pentru ca acest proiect să se realizeze, iar măcenii să beneficieze de lumină pe străzile comunei?! Zero!
Tot anul acesta lucrăm la un proiect de reabilitare a patru km de trotuare din Macea și Sânmartin, precum și 8.5 km de drumuri comunale. Muncim la renovarea celor două școli și a dispensarului din comună, proiecte care vor fi realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Ne dorim să accesăm fonduri transfrontaliere în valoare de 150.000 euro pentru un proiect de mediu-ecologizare în comuna Macea. Iar pentru cartierul nou, am accesat un proiect european pentru canalizare și apă potabilă.
Toate aceste proiecte sunt la transparență, însă deputatul PSD Tripa nu ar mai avea ce minciuni să arunce în spațiul public dacă ar avea măcar bunul simț de a se informa corect. Îl invit pe deputatul Tripa și consilierii PSD să se plimbe pe străzile din Macea și Sânmartin noaptea! De pe scaunul de parlamentar din București este simplu să critici proiectele comunei!
Partidul Social Democrat nu a făcut niciun demers pentru a ne ajuta în privința acestor proiecte, ba mai mult au încercat să oprească dezvoltarea comunei Macea prin toate pârghiile pe care le-au avut la dispoziție. Când au văzut că nu le-a reușit, au sărit la atac. Domnilor de la PSD, aveți o responsabilitate față de electoratul vostru, pe care încontinuu îl dezamăgiți! Oamenii nu pot fi mințiți constant, ei văd cine muncește și cine nu!” a încheiat primarul comunei Macea, Ciprian Otlăcan.