Cercetat pentru distrugere și arestat, după ce a dat foc unei case
A incendiat casa unui consătean din comuna Craiva, fiind apoi arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
„La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu se efectuează cercetări față de un inculpat, în vârstă de 29 ani, cu privire la săvârșirea infracțiunii „distrugerea”, faptă prev. și ped. de art. 253 alin.4 Cod Penal; Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în data de 24.08.2024, a pătruns într-un imobil situat pe raza localității Chișlaca, comuna Craiva, jud. Arad, proprietatea persoanei vătămate C.L, unde prin folosirea intenționată a unei surse de flacără a provocat un incendiu la imobilul mai sus menționat, în urma căruia a ars interiorul acestuia și o parte din acoperiș, incendiu ce a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”, se arată în informarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.
Ca urmarea a faptei sale, el a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.