Cei doi voluntari ai Rubio Pro Copilărie Pro Viață, care au fost în Ucraina, sunt acum acasă
Echipa s-a întors cu bine!!! Cei doi voluntari ai Rubio Pro Copilărie Pro Viață, Răzvan și Vlad sunt acasă. Ei au trecut ieri în Ucraina, prin vama Sighet, pentru a duce un transport umanitar celor 20 de copii. Aceștia aveau urgent nevoie de alimente, medicamente, etc.
Totodată am dorit sa ne ținem de o promisiune făcută Elenei Nemkenko, prima ucraineană care a ajuns la noi împreună cu cei doi copii ai ei, urmată la foarte scurt timp de sora ei cu băiețelul Vadim și mama. Bărbații lor fiind mobilizați în apropierea graniței cu România, nu aveau nimic (nici haine groase, nici bocanci, nimic), așa că am promis sa rezolvam aceasta situație și am rezolvat-o. Suntem mândri de voluntarii noștri, care, deși știau la ce riscuri se expun, au hotărât sa treacă peste ele și au condus câțiva zeci de km în interiorul Ucrainei, pentru a ajuta câteva familii și 20 de copii (de aceștia se ocupă două doamne și un preot).
Împreună cu Asociația hand 4 hand și primarul localității Ghioroc (pe care îl și vedeți în imagini alătur de Vlad și Răzvan) am reușit un lucru exceptional.
Rubio Pro Copilărie Pro Viață