Sport
Meciul de la Sibiu prefaţat de Laszlo Balint; ce spune antrenorul despre Roger
După victoria cu FC Botoșani, 3-1, pe Arena Francisc Neuman, UTA se va deplasa la Sibiu pentru meciul din etapa cu numărul 26 a Superligii. O victorie ar scoate echipa roș-albă din zona retrogradării directe, iar toată …
UTA – solidară cu victimele cutremurului din Turcia (FOTO)
UTA se implică în campania umanitară inițiată de Cetatea Voluntarilor pentru susținerea victimelor din Turcia. Azi dimineață, la Centrul de Colectare din curtea Universității „Vasile Goldiș”, …
Suporter Club UTA are o conducere nouă
Adunarea Generală a membrilor Suporter Club UTA s-a reunit, în această seară, pentru a-și alege noua structură de conducere a asociației. Potrivit unui comunicat de presă, alegerile din cadrul Suporter Club UTA vin …
Călin Bibarț: „Aradul găzduieşte cea mai mare competiție internațională de box a anului”
La Arad are loc, în perioada 21-28 februarie 2023, „Dracula Open", cel mai mare turneu internațional de box pentru amatori, care se va desfăşura la sala de sport „Mihai Botez-UAV”.
Rareş Pop şi Milosevici în echipa etapei
Meciul bun făcut de Bătrâna Doamnă cu FC Botolani nu a rămas fără urmări. Rareş Pop şi Stefan Milosevici, autorii golurilor, au fost incluşi în echipa etapei. Asta, după ce, la finalul partidei, Rareş Pop …
UTA şi Roger au ajuns la un acord: brazilianul se întoarce la Arad
Este oficial: Roger se întoarce la Arad. UTA și Roger Junio au ajuns la un acord pentru un contract valabil pentru o perioadă de șase luni cu opțiune de prelungire din partea clubului pentru încă un sezon. …
Andrei Marcu - boxerul campion din Frumușeni; la doar 14 ani a obținut medalia de aur în Polonia
Se spune că veșnicia s-a născut la sate, însă dacă ne uităm în istoria nostră ca popor vom constata că aproape întotdeauna oamenii de valoare au venit de la sate, pentru că acolo de mic copil fiecare …
Denise Nicole Bejan, noua senzație a Aradului! Tânăra sportivă câștigă tot ce se poate și are șanse uriașe să devină un atlet de talie mondială
Sâmbătă a avut loc, la București, etapa I a Campionatului Național de Probe Combinate Indoor Pentatlon. Printre sportivele participante s-a numărat și tânăra arădeancă Denise Nicole Bejan, legitimată la CS …
Juniorul Rareş Pop, jucătorul meciului
La doar 17 ani, juniorul Rareş Pop a fost desemnat jucătorul meciului disputat astăzi la Arad, pe Arena Francisc Neuman, între UTA şi FC Botoşani.
Ina Săbău și ”Emoția maternității” la Galeria ALFA
Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Arad, organizează marți, 18 nMartie, ora 17,00, la Galeria Alfa Arad vernisajul unei …
Lansarea cărții „Comunismul și cioburile sale” de Zoltan Kovacs la librăria Cărturești AFI Arad
Miercuri, 19 martie, de la ora 18, vă invităm la librăria Cărturești AFI Arad, pentru evenimentul de lansare al cărții „Comunismul și …
Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
În acest sfârșit de săptămână (14 – 16.03.2025), pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 72 …
Sfârșitul unei ere: Șuier, câinele-erou al Poliției Române, se retrage după ani de devotament
După șapte ani de muncă neobosită în slujba legii, Șuier, unul dintre cei mai iubiți câini polițiști din România, …
Prin Centrul TCM al UVVG, Studenții deprind tehnici ale Medicinei Tradiționale Chineze de la un specialist chinez
Două sute de studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad participă în această perioadă la cursurile …
Romsilva plantează 19 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a marcat debutul Lunii Plantării Arborilor și a campaniei de împăduriri de primăvară …
Incendiu devastator într-un club din Macedonia de Nord: Tragedie cu zeci de morți, asemănătoare cu Colectiv
O noapte de distracție s-a transformat într-un coșmar în orașul Kocani, Macedonia de Nord. Un incendiu violent a izbucnit …
Accident rutier între localitățile Fântânele si Frumușeni
În după-amiaza zilei de 16 Martie, în jurul orei 14,30 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, …
Apple iPhone 16e lansat, are o singură cameră la spate de 48MP
Apple iPhone SE 4 a fost așteptat de mai mult timp, în schimb compania americană a lansat telefonul iPhone 16e. Este de fapt același telefon …
Cele mai fiabile mașini second de pe piață
Când cumperi o mașină rulată, fiabilitatea este unul dintre cele mai importante criterii de selecție. O mașină fiabilă îți oferă …