Sport
Comunicat al Asociației Suporter Club UTA
Din prima zi a existenţei sale, Suporter Club UTA, a avut ca obiectiv primordial apărarea bunului nume al clubului fondat în 1945 de către Baronul Francisc Neuman. Întotdeauna am pus onoarea clubului …
Cristi Todea la prima conferință de presă premergătoare unui meci de pe teren propriu
Întâlnirea de ieri cu reprezentanții presei a debutat cu declarația clișeu a majorității antrenorilor:” Ne așteaptă un meci greu” completată cu ” echipa adversă are mulți jucători tineri …
Simona Halep, în semifinale la Beijing. Românca a zdrobit-o pe rusoiaca Daria Kasatkina
Simona Halep şi-a luat revanşa în stil de mare campionă la Beijing în faţa rusoaicei Daria Kasatkina, locul 34 WTA, şi s-a calificat în semifinalele turneului WTA. Românca a câştigat …
Doi oficiali ai UTA-ei au fost puşi sub acuzare pentru dare de mită!
Conform sportarad.ro, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dat un comunicat de presă în care anunţă ”punerea în mişcare a acţiunii penale” împotriva a patru persoane, printre …
Succesul e imperios necesar în jocul cu Pandurii. "La o echipă ca și UTA, unde trebuie să abordăm fiecare meci la victorie"
După succesul concludent din Cupă, UTA reia seria de jocuri din campionat. Arădenii speră să obţină în sfârşit un prim succces după o perioadă lungă de secetă, adversar fiind o altă echipă în …
Administrația locală nu a uitat de marele maestru Mihai Botez
Prin buna colaborare dintre administrația locală și urmașii întemeietorului judo-ului şi ju-jitsu-lui în România, Aradul va inaugura bustul omagial al celui care a fost Soke Mihai Botez, acesta fiind …
Victorie uriaşă pentru Sorana Cîrstea: A trecut de Pliskova şi este în sferturi la Beijing
Sorana Cîrstea, locul 44 WTA, a învins-o pe Karolina Pliskova, locul 4 WTA, în turul III la Beijing, scor 6-1, 7-5. În sferturi, românca va juca împotriva câştigătoarei meciului Peng - …
Realitatea e dură: FCC ICIM Arad - Olimpia Braşov 80-94
Nu prea s-au aliniat astrele azi pentru FCC ICIM Arad în primul joc al sezonului din LNBF. După cum a decurs primul sfert nu se întrevedea un succes chiar atât de clar al ocupantei locului 3 în stagiunea …
Uşor spre turul V: Naţional Sebiş - UTA 1-4
E mlt mai simplu cu o echipă de ligă inferioară, o concluzie clară, şi betonată azi de UTA, care a trecut lejer de Naţinal Sebiş, într-un meci contând pentru turul IV al Cupei României. Florea şi …
Va împărţi dreptatea la Mondialul U17
Arădeanul Ovidiu Hațegan a fost delegat de FIFA să conducă jocuri la turneul final al Campionatului Mondial destinat echipelor naționale U17. La competiția care va avea loc în India „centralul” din Arad va …
Ina Săbău și ”Emoția maternității” la Galeria ALFA
Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Arad, organizează marți, 18 nMartie, ora 17,00, la Galeria Alfa Arad vernisajul unei …
Lansarea cărții „Comunismul și cioburile sale” de Zoltan Kovacs la librăria Cărturești AFI Arad
Miercuri, 19 martie, de la ora 18, vă invităm la librăria Cărturești AFI Arad, pentru evenimentul de lansare al cărții „Comunismul și …
Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
În acest sfârșit de săptămână (14 – 16.03.2025), pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 72 …
Sfârșitul unei ere: Șuier, câinele-erou al Poliției Române, se retrage după ani de devotament
După șapte ani de muncă neobosită în slujba legii, Șuier, unul dintre cei mai iubiți câini polițiști din România, …
Prin Centrul TCM al UVVG, Studenții deprind tehnici ale Medicinei Tradiționale Chineze de la un specialist chinez
Două sute de studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad participă în această perioadă la cursurile …
Romsilva plantează 19 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a marcat debutul Lunii Plantării Arborilor și a campaniei de împăduriri de primăvară …
Incendiu devastator într-un club din Macedonia de Nord: Tragedie cu zeci de morți, asemănătoare cu Colectiv
O noapte de distracție s-a transformat într-un coșmar în orașul Kocani, Macedonia de Nord. Un incendiu violent a izbucnit …
Accident rutier între localitățile Fântânele si Frumușeni
În după-amiaza zilei de 16 Martie, în jurul orei 14,30 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, …
Apple iPhone 16e lansat, are o singură cameră la spate de 48MP
Apple iPhone SE 4 a fost așteptat de mai mult timp, în schimb compania americană a lansat telefonul iPhone 16e. Este de fapt același telefon …
Cele mai fiabile mașini second de pe piață
Când cumperi o mașină rulată, fiabilitatea este unul dintre cele mai importante criterii de selecție. O mașină fiabilă îți oferă …