Politic
Ludovic Orban a prezentat, în Parlament, măsurile de relansare economică: ”România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE”
Ludovic Orban a dat raportul, luni, în fața Parlamentului. Şeful Executivului a fost chemat în faţa deputaţilor să explice atât măsurile luate pentru combaterea crizei sanitare, cât şi pe cele …
Nelu Tătaru, despre posibila reîntoarcere la starea de urgență: "S-a luat în considerare acest scenariu"
Nelu Tătaru a afirmat ca s-a luat in considerare si un scenariu in care starea de urgenta ar putea fi propusa din nou.
Gheorghe Falcă: Răspuns de urgență al UE la pandemia COVID-19. Cetățenii europeni își vor păstra locurile de muncă în timpul crizei
Consiliul UE a ajuns în această dimineață la un acord politic privind instrumentul temporar pentru protecția forței de muncă cunoscut sub denumirea de SURE. Scopul acestui instrument este de a ajuta lucrătorii …
Ludovic Orban anunță când se deschide sezonul estival și se repornește turismul
Ludovic Orban a declarat sâmbătă că intenționează să permită deschiderea sezonului estival, însă cu anumite condiții.
Klaus Iohannis a promulgat Legea privind STAREA DE ALERTĂ pentru COVID-19. Ce amenzi riscă cei care încalcă restricţiile
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 15 mai, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Legea va …
Raed Arafat: "Terasele rămân închise şi după 15 mai". În ce condiţii va fi reluată munca în România
Secretarul de stat în ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat joi seara în ce condiţii se va face reluarea activităţii după data de 15 mai, când intră în vigoare starea de alertă în …
Klaus Iohannis, mesaj important: Dacă situația se va înrăutăți, vom reveni la STAREA DE URGENȚĂ
Președintele României a anunțat joi seară cum se va face trecerea de la starea de urgență la cea de alertă. Șeful statului a făcut un apel la cumpătare, afirmând că perioada dificilă nu a trecut și că …
Gheorghe Falcă: „Comisia Europeană să prezinte urgent un pachet masiv de redresare și să pună în aplicare votul Parlamentui European”
„Comisia Europeană trebuie să de dovadă de solidaritate față de cetățenii europeni care și-au pierdut locurile de muncă, sau ai căror membri de familie au fost afectați de Covid-19, sau au fost nevoiți să …
UDMR a donat astăzi 8.200 de măști CJA și Spitalului Județean
UDMR Arad a făcut astăzi un gest frumos. A donat 8.200 de măști de protecție CJA, mai precis aparatului tehnic al instituției, și Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad.
Camera Deputaţilor, VOT favorabil pe proiectul de lege privind STAREA DE ALERTĂ
Camera Deputaţilor a votat favorabil proiectul de lege privind măsurile ce vor fi aplicater în STAREA DE ALERTĂ. Camera inferioară e cameră decizională. Votul a venit după ore întregi de discuții în …
O bombă de calibrul de 100 mm găsită pe un șantier din apropierea Stadionului UTA
În urma unui apel la 112, care anunța găsirea unui element de muniție descoperit în timpul efectuării unor lucrări inginerești, …
Elon Musk pierde 45 de miliarde de dolari în primele 100 de zile ale lui Trump la Casa Albă
După doar 100 de zile de la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, fondatorul Tesla și SpaceX, Elon Musk, a pierdut 45 de …
Cum folosim Inteligența Artificială zi de zi – Ghid rapid pentru începători
Inteligența Artificială este deja aici – și probabil o folosești fără să îți dai seama În fiecare zi, fără prea mult …
UAV vă invită la tenis de masă!
15 mai e data la care UAV și WEBASTO vor organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Academia de Tenis de Masă …
Incendiu izbucnit la vegetație uscată și deșeuri menajere în localitatea Bontești
În această după-amiază, în jurul orei 15:00, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț au intervenit pentru …
Rufe curate, timp câștigat: secretul unei rutine moderne și fără stres
Puține activități casnice au trecut printr-o transformare atât de radicală precum spălarea rufelor. De la spălatul cu mâna în …
Blackout în vestul Europei. Electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania. Franţa a trimis luni doi gigawaţi de energie electrică în Peninsula Iberică
Electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania continentală după pana masivă care a lovit Peninsula Iberică, a anunţat …
Recons anunță concurs de recrutare pentru ocuparea unui post în cadrul Compartimentului Bazinul de înot Polo
Dacă documentul nu se încarcă, îl puteți descărca de aici.
Recons Arad anunță licitații pentru locuri de parcare de reședință în Alfa și Vlaicu
Serviciul Parcări de Reședință din cadrul S.C Recons S.A vă aduce la cunoștiință faptul că în perioada 29.04.2025-14.05.2025 se pot …
Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN2025
10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …