Local
„Povestea" incendiului este următoarea
La ora 12.03 un locatar al blocului G1 a anunțat la 112 că nu l-a văzut pe vecinul de palier de 3 zile. La fața locului s-a deplasat un echipaj descarcerare compus din 3 pompieri pentru forțarea uși de intrare iar în …
Voluntarul Valentin Căldăraş a colorat sărbătorile a 800 de copii din familii defavorizate
Valentin Căldăraş, tânărul voluntar care ne-a obişunit cu acţiunile sale, a încheiat anul 2020 cum ştie el cel mai bine, printr-o acţiune care a adus zâmbetul pe buzele a 800 de copii. Campania …
Ultima ediție a emisiunii „Repriza de sport” din anul acesta a avut o rating foarte ridicat
Emisiunea ” Repriza de sport” de luni, 28 decembrie a fost una dintre cele mai vizionate, ea adunând , până acum, peste 2300 de vizualizări. Acest lucru dovedește că voleiul este un sport iubit, un …
„Împreună Salvăm Vieți”: platformă online pentru tratarea COVID-19 pusă la dispoziţia medicilor de familie
Primăria Municipiului Arad, Fundația de Ajutor Medical Profilaxis Timișoara, Asociația medicilor de medicină a familiei/medicină generală a judeţului Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Centrul …
Sărbătorile au venit cu o avalanşă de şoferi fără permis; credeau că poliţiştii au plecat în concediu
Sărbătorile au adus o avalanşă de şoferi fără permis. Aceştia credeau probabil că poliţiştii au plecat în concediu sau vor fi mai îngăduitori în această perioadă a anului şi vor închide …
Maşini transformate în tutungerii: unde s-a întâmplat şi câte ţigări au descoperit jandarmii
Zilele trecute, echipajul de Jandarmerie aflat în serviciul de patrulare a depistat pe o stradă din apropierea Pieței Mihai Viteazul din municipiul Arad, trei bărbați care ofereau spre comercializare țigări …
Glasspandoor prezintă TOP 10 cele mai vândute colecții de gresie și faianță în 2020
Colectiile de gresie si faianta sunt tot mai cautate de cei care isi amenajeaza baile, bucatariile si alte incaperi din casa. Combinatiile clasice de gresie si faianta de la diferiti producatori, cu diferite texturi si diferite …
,,Deutschekarambolage” cu un BMW, un VW și două Mercedes pe B-dul Victoriei
După-amiaza zilei de marți, 29 decembrie, s-a dovedit a fi o neagră zi de marți pentru autoturismele nemțești, căci în jurul orei fatale 15,30, pe B-dul Victoriei, mai exact vis-a-vis de Banca SIV …
Percheziţii la Pâncota: poliţiştii au găsit la o femeie de 23 de ani 300 de kilograme de artificii
În urma unei pecheziţii pe care au făcut-o astăzi la Pâncota, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au găsit aproximativ 300 de kilograme de artificii.
Reguli noi pe strada Argeș din Micălaca
O nouă reglementare în circulația rutieră din municipiul Arad intră în vigoare începând de miercuri, 30 decembrie 2020. Ea vizează strada Argeș din cartierul Micălaca, ce se transformă în stradă cu sens unic. …
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române
Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …
Cu Filiala Arad a Retromobil Club România în Piața Avram Iancu (Foto)
Și în acest sfârșit de săptămână ,,Muzeul pe roți al României" a invitat arădenii ca în fiecare primăvară …
Tipuri de piele pentru tapițerie și design interior: piele naturală, piele perforată și piele naturală la metru
Pielea a fost dintotdeauna un material asociat cu eleganța, durabilitatea și rafinamentul. Fie că vorbim despre tapițerie auto, mobilier, …
Incendiu la deșeuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu
Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Europa, prinsă între gazul american și Rusia: Dilema energetică ce reaprinde vechi legături
La peste trei ani de la începutul conflictului din Ucraina, securitatea energetică a Uniunii Europene rămâne fragilă. Gazul natural …
Proteste uriașe în Serbia: studenții au blocat radio-televizunea națională
Studenții care de mai multe luni desfășoară o mișcare de protest în Serbia au blocat, luni seară, accesul în sediile posturilor …
YOUTH ART FESTIVAL - Festivalul Internațional al Artelor Studențești, în 10 și 11 mai, la Arad
BE PART OF ART! Aceasta e invitaţia pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Design din cadrul UAV şi Andreea …
Cursuri gratuite de antreprenoriat la Camera de Comerț Arad prin Programul Start-Up Nation 2025
Camera de Comerț Arad este furnizor de formare profesională acreditat şi selectat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și …
Expoziția „Reptile și Insecte Vii” se deschide la Complexul Muzeal Arad
Colecția de reptile și insecte vii îi aparține lui Alexandrescu Mihail Lucian din Arad, a cărui pasiune pentru reptile și insecte a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 14.04.2025 – 17.04.2025
Luni 14.04.2025 (contoare mecanice): Florilor, Tribunul Axente, Tribunul Dobra, Piata, Heim Domokos, Cozia, Paul Chinezul, Sinagogei, Piata Avram …