Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Actual

Pensionarii ar putea plăti amenzi de circulație mai mici decât restul românilor

Punctul-amendă ar putea avea două valori, una pentru oamenii activi și alta pentru pensionari, potrivit unei propuneri legislative înregistrate de curând la Senat pentru dezbatere. În condițiile în …

Comentează 0

Viorel Hrebrenciuc, 2 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor de pădure

Dosarul retrocedărilor de pădure. Fostul deputatul Viorel Hrebenciuc, numit și eminența cenușie a PSD, precum și fiul acestuia şi-au aflat sentinţa în cele din urmă în dosarul retrocedările ilegale de …

Comentează 0

Ratele la creditele în lei sar în aer! Indicele ROBOR a ajuns la 2,73%

ROBOR explodează din nou! Conform datelor BNR, ROBOR la trei luni a fost stabilit, miercuri, la 2,73,faţă de 2,68,%, valoarea de marţi. Tot miercuri, guvernatorul BNR va prezenta raportul trimestrial asupra …

Comentează 0

Întâlnire decisivă la Cotroceni: Dragnea şi Dăncilă, faţă în faţă cu Iohannis

ZIUA EUROPEI, la Cotroceni. Administraţia Prezidenţială organizează, miercuri la ora 14.00, recepţia de Ziua Europei. Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă au spus deja că vor veni, în timp ce Călin Popescu …

Comentează 0

Legea salarizării se modifică: Angajaţii din spitale cu salarii reduse vor primi banii înapoi

După greva de avertisment din spitale, Legea salarizării şi Regulamentul de sporuri pentru personalul din spitale se vor modifica, au anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi …

Comentează 0

Criză la UPU Oradea. Medicii şi-au dat demisia în masă

Criză la UPU Oradea! Zeci de medici de la Urgenţă şi-au anunţat, marţi, demisia în masă. Potrivit Realitatea TV, asistenţii ar urma să facă acelaşi lucru. 

Comentează 0

4 scenarii posibile după decizia lui Trump privind Iranul

Donald Trump va lua marți o decizie așteptată de întreaga lume în privința rămânerii SUA în acordul internațional nuclear cu Iran.

Comentează 0

Cristian Țopescu este în spital. Anunțul oficial nu este încurajator

Cristian Țopescu este în spital // Cristian Țopescu, fostul mare comentator sportiv, este internat la spitalul Elias din București.

Comentează 0

Dăncilă, discuţii la Guvern cu liderii sindicatelor din Sănătate. Negocieri pe tema salariilor

Tensiune maximă la Palatul Victoria și negocieri prelungite între reprezentanții Guvernului și liderii SANITAS. Declarațiile de presă așteptate din partea Olguței Vasilescu și a Sorinei Pintea au fost …

Comentează 0

Un elicopter militar rus s-a prăbuşit. Furie la Kremlin

Un elicopter militar rus s-a prăbuşit în Siria. Ambii piloţi au murit, transmite presa internaţională.

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

UAV vă invită la tenis de masă!

15 mai e data la care UAV și WEBASTO vor organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Academia de Tenis de Masă …

Comentează

Incendiu izbucnit la vegetație uscată și deșeuri menajere în localitatea Bontești

În această după-amiază, în jurul orei 15:00, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț au intervenit pentru …

Comentează

Rufe curate, timp câștigat: secretul unei rutine moderne și fără stres

Puține activități casnice au trecut printr-o transformare atât de radicală precum spălarea rufelor. De la spălatul cu mâna în …

Comentează

Blackout în vestul Europei. Electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania. Franţa a trimis luni doi gigawaţi de energie electrică în Peninsula Iberică

Electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania continentală după pana masivă care a lovit Peninsula Iberică, a anunţat …

Comentează

Recons anunță concurs de recrutare pentru ocuparea unui post în cadrul Compartimentului Bazinul de înot Polo

Dacă documentul nu se încarcă, îl puteți descărca de aici.

Comentează

Recons Arad anunță licitații pentru locuri de parcare de reședință în Alfa și Vlaicu

Serviciul Parcări de Reședință din cadrul S.C Recons S.A vă aduce la cunoștiință faptul că în perioada 29.04.2025-14.05.2025 se pot …

Comentează

Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN2025

10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …

Comentează

Scântei, foc şi energie la Școala de Sudură Crișan din Arad!

Promoția a 26-a, martie-iunie 2025, a început în forță, cu 11 cursanți determinați să devină sudori profesionisti! La Şcoala de …

Comentează