Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Când ești cu sacii în căruță, nu te mai concentrezi la joc


UTA II 2008- Progresul Pecica 1-2, la juniori E, seria B

Când ești cu sacii în căruță, nu te mai concentrezi la joc
Comentează 0


Ultimul meci , din campionatul regulat, al acestei grupe, s-a disputat astăzi de la ora 16,30 pe terenul Atletico  ( FZ).
Aflată pe primul loc la o distanță de trei puncte față de ocupanta locului secund, Academia Brosovszky, UTA II 2008 a jucat astăzi cu gândul la play-off. În această fază a competiției se califică 2 echipe, iar primul loc în clasamentul seriei B nu putea fi pierdut de elevii  lui Abdoulaye Diarra nici în cazul unei înfrângeri. Înfrângere ce a venit , deși UTA a dominat 90 % din partidă, însă lipsa de concentrare, nu numai a atacanților , dar și a portarului Davian Contra a făcut ca meciul să se încheie cu scorul de 1-2. 
Seria ocaziilor echipei arădene a început încă din minutul 3 , când Luca Bundik șutează , dar portarul oaspete, David Cosma  apără. De altfel goalkeaper-ul pecican, alături de Oliver Bora , Adelin Merge și Mario Muncuți au fost cei mai buni jucători de la oaspeți.
Ratările  arădenilor continuă și în minutele 5 ,7 și 12, singurul gol fiind înscris de către Andrei Popa Leca , după o incursiune  pe partea stângă , în minutul 13, urmată de un șut în colțul lung al porții pecicane. Aelași Popa Leca precum și Deyan Leș îi vor face mare pe portarul Cosma, în minutele 20 și 22.
Nici liderul apărării UTA-ei, David Berar nu a mai fost același ca în alte meciuri, multe din degajările sale ajungând direct la adversar.
Nr. 20 de la pecicani, Oliver Bora, își arată clasa în minutul 38 când își pierde adversarii pe drum și șutează în colțul lung al porții arădene , egalând , 1-1.
UTA mărește presiunea, dar va fi o presiune fără efect, acțiuniile din minutele 48, 49, 51 , se termină cu paradele de excepție ale portarului Progresului, David Cosma.
Cireașa pe tort este pusă tot de Progresul Pecica, mai precis de către Gabriel Stanciu, care profită de marea gafă a portarului UTA-ei, Contra, acesta complicându-se și pierzând  mingea în picioarele atacantului pecican, iar acesta nu iartă, 1-2.
Au arbitrat Gabriel Hărduț și Flavius Dreghici
Iată loturile celor două echipe:
UTA II 2008, antrenor Abdoluaye Diarra
Contra, Berar , Bota, Bundik, Baiaș, Popa, Leș, Buza, Baraiolo, Iordăchescu, Bokse, Schreiber, Aslău, Vid.

Progresul Pecica, antrenor Emil  Burtic
Cosma, Zabos-Boar, Bănățan, Merge, Muncuți,Stanciu, Bora, Bleguți, Ruzsa, Trif, Ponta

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite