Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bogdan Boca (PNL): „Clubul Liberal își deschide mâine porțile!”

Președintele Organizației Municipale de Tineret a PNL Arad, Bogdan Boca organizează o serie de dezbateri de idei, politici publice și training-uri în cadrul întâlnirilor Clubului Liberal:

Bogdan Boca (PNL): „Clubul Liberal își deschide mâine porțile!”
Comentează 0

„Consider că liberalismul este mai mult decât o doctrină politică, reprezintă un crez, un mod de viață în centrul căruia stă perfecționarea profesională și personală a  individului. De aceea, împreună cu colegii mei am decis să reluăm activitățile Clubului Liberal, un proiect cu tradiție în istoria Partidului Național Liberal.

În fiecare lună ne vom întâlni într-un cadru informal și vom avea ca invitat un specialist din diferite domenii: economic, juridic, medical, antreprenoriat, etc care ne va prezenta structura, baza specifică ariei sale.

Luna aceasta îl avem ca speaker pe domnul Dorin Stanca, cel care ne va vorbi despre antreprenoriat și educație financiară. Pe această cale invit tinerii arădeni care vor să afle mai multe despre aceste  subiecte să ni se alăture joi 19 aprilie, începând cu ora 18:30, în locația de pe Bulevardul Revoluției nr 71” ,declară consilierul liberal, Bogdan Boca.

 Președintele BOARD-ului municipiului Arad, Dorin Stanca se declară încântat de inițiativa tinerilor liberali de a se perfecționa și de a îmbrățișa informații, domenii noi:

„Entuziasmul tinerilor de a învăța lucruri noi, de a avea curaj să își aleagă calea profesională din tinerețe este de admirat. De aceea am decis să mă alătur cu bucurie acestei inițiative a lui Bogdan și a tinerilor colegi din TNL.

Domeniul pe care am decis să îl abordez în cadrul întâlnirilor Clubului Liberal va cuprinde trei module: educație financiară, orientare profesională, (avantajele și dezavantajele în a fi angajat, freelancer sau antreprenor) și drumul spre succes, (descoperirea potențialului, stabilirea targetelor și a scopurilor).

Mâine le voi vorbi celor prezenți despre motto-ul unui antreprenor de succes:  A fi este mai important decât a avea și a avea nu te face neaparat mai bogat”, a concluzionat Dorin Stanca, președintele BOARD-ului Municipiului Arad.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite