Aradul, gazda Romanian Junior 2017
Alocare financiară Primăria Arad – 60.000 lei
Parte a circuitului de badminton Junior International Series, Romanian Junior, va avea loc la finalul acestei săptămânii la Arad. Competiţia reuneşte 83 de jucători implicați în 5 probe ale categoriei sub 19 ani, cei mai mulți la simplu masculin, 50, iar cu cea mai mică participare la dublu feminin, 11 perechi.
Concurenți din 18 țări vor lupta pentru medaliile puse în joc la cele cinci probe: simplu feminin, simplu masculin, dublu feminin, dublu masculin și dublu mixt.
Românii sunt cei mai numeroși la start, 20, dar nu lipsesc printre alții, pe lângă capii de serie din Bulgaria, Kazakhstan, Serbia sau Ungaria, și reprezentanți ai federațiilor de profil din Moldova, Slovacia, Cehia, Slovenia, Israel, Finlanda, Croația, Franța, Italia, Portugalia și chiar India.
Competiția care este o Cupa Mondiala de Juniori punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret din 2018. Până acum Federaţia Română de Badminton a organizat 17 ediţii de Cupă mondială de seniori. Cu toate că Romanian Junior a fost lansat la Timișoara, ediția din 2017 nu va mai avea loc în Sala ”Constantin Jude”, ci în Sala Sporturilor din Arad. În vederea organizării acestei competiţii, Primăria Municipiului Arad a alocat 60 000 lei.
Programul competiţiei Romanian Junior 2017 1-3 septembrie 2017, Sala Sporturilor Arad
- VINERI de la ora 11 la 20;
- SÂMBĂTĂ sferturile de finală de la ora 10 și semifinalele de la ora 16
- DUMINICĂ finalele, de la ora 10
Intrarea este gratuită.
Badminton, de la „sportul copilăriei” la performanţă
Badmintonul este un sport distractiv şi foarte sănătos. Cu toate că este considerat sportul copilăriei, de fapt este un gen de mişcarea pentru care poate opta orice persoană, indiferent de vârstă. Spre exemplu, în România, sunt sportivi amatori care au peste 70 de ani şi nu numai că joacă periodic şi mai mult decât atât participă la competiţii de amatori sau veterani.
Avantajele practicării badmintonului sunt numeroase: dezvoltă toate calităţile motrice, este uşor de practicat, iar riscul aparţiei unor accidente este redus întrucât nu există contact direct cu adversarul. Badmintonul dezvoltă atenţia, mobilitatea, viteza de deplasare şi de luare a deciziilor într-un timp foarte scurt, dezvoltă personalitatea şi spiritul de lucru şi rezistenţa organismului la efort.
În Arad, badmintonul se practică de ani de zile. În ultimii ani, aici s-au organizat diverse competiţii, începând cu cele pentru copii, şi încheind cu cele adresate amatori.
Mai mult decât atât Federaţia Română de Badminton a implementat la nivel naţional programul Federaţiei Mondiale “Badmintonul în şcoli - Shuttle Time”. 6 unităţi de învăţământ din municipiul Arad şi tot pe atâtea din judeţ au fost incluse în acest program. Profesorilor doritori li se pun la dipoziţie în mod gratuit toate instrumentele necesare pentru a-i învăţa pe elevi primii paşi în badminton.
Promotoare a badmitonului la nivel local, Daniela Ardelean (Clubul Sportiv Asz) este cea care s-a alăturat Federaţiei Române de Badminton în demersul organizării unei cupe mondiale de juniori în oraşul de pe Mureş. Organizarea unei competiţii de o asemenea anvergură urmăreşte o mai bună promovare a badmintonului la Arad şi atragerea unui număr cât mai mare de profesori de educaţie fizică şi sport, antrenori şi nu în ultimul rând copii şi adulţi, spre badminton.
ŞTIAŢI CĂ..
- În 2011, Vladimir Putin, pe atunci premierul Rusie, un susţinător şi practicant al acestui sport, a introdus badmintonul ca sport obligatoriu la armată! Ministerul rus al Apărării a achiziţionat 10.000 de rachete de badminton, pentru antrenarea trăgătorilor de elită. "Badmintonul este util pentru toti combatanţii", declara la vremea respectivă şeful Departamentului militar pentru formarea fizică, Aleksandr Scepelev, citat de MSN.
- recordul de viteză cu care a plecat mingea (fluturaş este denumirea incorectă!) din racheta (nu paletă!), omologat de Guiness Book, este de 493 km/ora
- de urmărit următorul clip viral! Într-un meci de dublu masculin, în 17 secunde mingea a fost lovită de jucatori de 34 de ori! https://www.youtube.com/watch?v=yrolRI-DhBE
(C.P.)