Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

1 MAI 2017. Cât costă excursiile pentru minivacanţa aşteptată de toţi românii

Agenţiile de turism se întrec în oferte pentru minivacanţa de 1 mai. Preţurile sunt pentru toate buzunarele: de la câteva sute de lei la Călimănești - Căciulata, până la 600 de euro în Dubai.

1 MAI 2017. Cât costă excursiile pentru minivacanţa aşteptată de toţi românii
Comentează 0

"Pentru 1 mai, turiştii se orientează către destinaţii însorite, cu plajă, precum Turcia, Bulgaria sau Dubai. De asemenea, cei care vor să petreacă mini-sejurul de 1 mai într-un decor pitoresc, există o varietate de oferte în România, în staţiunile de pe litoral sau în cele montane", a precizat, Daniela Toncu, Head of Leisure Happy Tour.

Astfel, un pachet de patru nopţi, cazare în hoteluri de patru stele în Bulgaria, costă 60 de euro/persoană, adică tot atât cât şi în România. În schimb, o excursie în Turcia, cu avionul, 7 nopţi de cazare la hotel de patru stele, în sistem All-inclusive, costă de la 430 de euro/persoană. Iar în Dubai, pentru patru nopţi de cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun şi bilet de avion, preţul porneşte de la 600 de euro/persoană.

"În acest an, vânzările pentru minivacanţa de 1 mai au crescut cu 40% la sută faţă de anul trecut, datorită interesului tot mai mare al românilor, în ultimii ani, pentru această vacanţă", a precizat directorul naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines.

Astfel, în România, preţul mediu pe litoral, în staţiunea Mamaia este 30 de euro/ persoană/noapte, la fek ca la Predeal, Sinaia şi Băile Felix. În schimb, pe litoralul grecesc, preţul mediu este de 35 eur /persoană/noapte (Halkidiki şi Thassos), iar în Bulgaria, la Albena şi Nisipuri de Aur este de 40 de euro.

Citeste mai mult pe romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite