Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

(VIDEO) Refugiații ucraineni din Arad comemorează doi ani de război

Azi, între orele 12.00-14.00, ucrainenii care s-au stabilit în Arad organizează un protest în Piața Avram Iancu, la împlinirea a doi ani de război. În 24 februarie 2022, armata rusă avea să invadeze Ucraina, denumind-o „operațiune specială”. 

(VIDEO) Refugiații ucraineni din Arad comemorează doi ani de război
Comentează 0

Sunt 4,5 milioane de ucraineni care s-au întors în Ucraina de la începutul războiului până acum. 

Deși în Arad s-au stabilit circa o mie de refugiați ucraineni, în prezent mai sunt între 500 și 600 cei care au rămas la noi în județ. 

Ajutoarele de la Guvern promise pentru refugiații ucraineni întârzie să mai vină, deși ei și-au spus nemulțumirea și banii au întârziat cu lunile. Din păcare, ucrainenii se lovesc de un val de ură pe rețelele de socializare când își spun of-ul, cerându-și drepturile. 

În Piața Avram Iancu, sunt expuse și panourile memoriale dedicate lui Rudolf Ervin Wittman, arădeanul de 27 de ani, care a murit pe front în Ucraina în data de 22 octombrie 2023. 

Totodată, astăzi, liderii occidentali se află la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul pentru Ucraina. 

Patru lideri occidentali au sosit sâmbătă la Kiev pentru a-şi arăta solidaritatea cu Ucraina, în ziua când se împlinesc doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei, care a costat zeci de mii de vieţi şi a devastat economia ţării. 

Von der Leyen a scris pe platforma de socializare X că se află la Kiev „pentru a sărbători rezistenţa extraordinară a poporului ucrainean”. Ea a adăugat: „Mai mult ca niciodată, suntem ferm alături de Ucraina. Din punct de vedere financiar, economic, militar şi moral. Până când ţara va fi în sfârşit liberă”.

Galerie foto (9)


Scrie un comentariu

trimite