Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un tâlhar îşi aştepta sentinţa la intrarea unui bloc, unde şi-a făcut culcuşul (FOTO)

Un tâlhar de 24 de ani, fără căpătâi, şi-a făcut culcuşul la intrarea unui bloc de pe strada Andrenyi Karoly. Din relatările poliţiştilor locali care l-au „evacuat” de acolo individul a fost eliberat de Poliţiei, fiind în aşteptarea sentinţei, ceea ce ne face să credem că o eventuală condamnare la închisoare va însemna pentru el o adevărată realizare, ceea ce îi va aduce cazare şi masă pe gratis, fără să mai fie deranjat de nimeni.

Un tâlhar îşi aştepta sentinţa la intrarea unui bloc, unde şi-a făcut culcuşul (FOTO)
Comentează 0

„În data de 20.10.2023, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică au identificat, în zona străzii Andrenyi Karoly, un bărbat cercetat anterior de Poliția Municipiului Arad pentru infracțiunea de tâlhărie care își aștepta sentința. Acesta își amenajase un culcuș chiar lângă intrarea într-un imobil, unde deranjase de mai multe ori locatarii blocului, fără ca acest aspect, din datele deținute în prezent, să fi fost semnalat vreunei instituții.

În fapt, localizarea sa a survenit ca efect al desfășurării unei întâlniri a Primarului Municipiului Arad cu cetățenii din zonă, în după amiaza aceleiași zile. Cu această ocazie, a fost preluată și informația referitoare la spațiul amenajat de individul respectiv, fiind chemat un echipaj al poliției locale, chiar în timpul discuțiilor șefului administrației locale cu locuitorii zonei.

Prin dispeceratul DGPL, în jurul orelor 19.00, s-a solicitat și intervenția serviciului de salubritate, care a procedat la îndepărtarea gunoiului și igienizarea zonei. După aproximativ o oră, polițiștii locali au efectuat din nou, conform instructajului, un control în locație, identificându-l pe L.V.I., originar dintr-o comună a județului, în vârstă de 24 de ani, care se odihnea în locul “obișnuit”, nederanjat de dispariția culcușului. Polițiștii locali au constatat faptul că, până în urmă cu câteva săptămâni, omul era căutat de Poliția Română în vederea cercetării pentru infracțiunea de tâlhărie. Ulterior, a fost eliberat în așteptarea pronunțării sentinței, context în care își făcea veacul pe străzile din Arad.

Direcția Generală Poliția Locală Arad reiterează cetățenilor două aspecte:

- pot veni în sprijinul organelor de poliție, accesând site-ul www.politiaromana.ro, secțiunile ”Urmăriți general”, respectiv ”Copii dispăruți”, comunicând în cel mai scurt timp orice informație deținută cu privire la persoanele prezentate, la cea mai apropiată unitate a IPJ Arad;

- aspectele privind tulburarea ordinii și liniștii publice din registrul contravențional, precum și faptele ce constituie contravenții, din perspectiva păstrării curățeniei orașului și iginei spațiilor publice, pot fi comunicate prin apel gratuit, non-stop, la dispeceratul poliției locale (nr. Tel. 0257-939)”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Galerie foto (4)


Scrie un comentariu

trimite