Vremea Romania, Arad 17°C

Stiri Arad

REPORTAJ VIDEO | Un om și un destin - de la coarnele plugului la volanul camionului în anii colectivizării

Pe domnul Teodor Horhat din Archiș l-am întâlnit la Groșeni în urmă cu ceva timp, la înmormântarea regretatului primar Nicolae Valea și omul mi-a atras atenția datorită faptului că a fost foarte amabil și prietenos, intrând în vorbă inclusiv cu doamna prefect, spunându-i că se bucură de prezența dânsei în comună, sărutându-i respectuos mîna, ceea ce m-a făcut să cred că omul este trecut prin viață și umblat în lume.

REPORTAJ VIDEO | Un om și un destin - de la coarnele plugului la volanul camionului în anii colectivizării
Comentează 0

Mi se părea cunoscut totuși și am intrat în vorbă cu dânsul după plecarea doamnei prefect. De fapt, pe domnul Horhat îl cunoscusem în urmă cu peste 20 de ani cînd, întîmplător, stătuserăm la o poveste așa, ca între șoferi, dar timpul și-a spus cuvântul și iată că ne-am reîntâlnit după mulți ani, tot din întâmplare.

Întotdeauna m-au fascinat poveștile șoferilor de altă dată, pentru că fiind copil de șofer, tata îmi povestea cum era viața lor la începutul anilor ‘60 în România, iar de la 6 anișori m-a pus și la volan.... și astfel am îndrăgit camioanele. Atunci, la Groșeni, i-am promis lui ,,bace Todor” că o să vin într-o zi să-mi povestească toată viața dânsului ca șofer, dar și acea întîmplare care mi-o povestise în urmă cu peste douăzeci de ani, când se întorsese de vreo trei ori peste cap cu camionul într-o curbă la Bârsa și totuși îngerul păzitor a fost cu dînsul în cabină și nu a pățit nimic.

Anii au trecut și acum la aproape 80 de ani domnul Horhat este foarte activ deși este pensionat de mult , însă se ocupă de gospodăria foarte frumoasă pe care o are, fiind mândru de ceea ce a realizat în viață, precum și de cele două fiice și nepoți, considerîndu-se un om împlinit. A iubit de când se știe gospodăria și animalele, iar acum la vîrsta lui încă mai ține porci în gospodărie pentru el și copii. Fiecare porc are un nume, îi strigă pe nume la mâncare și fiecare vine ca un copil. Dar bace Todor a iubit și meseria de șofer, iar acum la aproape 80 de ani mai are o Dacia pe care o ține în garaj, o mașină impecabilă după 45 de ani, fiind fabricată în anul 1972.

Domnul Todor Horhat s-a născut în Archiș, în anul 1938, pe vremea monarhiei și ne spune cu nostalgie în suflet că îi povestea bunicul că ,,atunci LEUL ROMÂNESC ERA EGAL CU DOLARUL”, nu ca acum.

,,Bunicul din partea tatălui a fost comerciant de lemne și umbla de la Gurahonț până pe la Agrișu-Mare după lemne și eram o familie mai înstărită, iar bunicul din partea mamei era pădurar. A fost copil când tatăl dânsului a plecat pe front, iar războiul l-a purtat până la Stalingrad și în Crimeea, însă s-a întors cu bine acasă după sfârșitul războiului. Acolo în Crimee tatăl său a văzut gospodării de nemți cu șire lungi de fân și paie, cu animale și gospodării frumoase, dar a văzut și sărăcia Rusiei de atunci și revenind în țară și-a dorit o gospodărie frumoasă, luând exemplul acelor nemți din Crimeea.

Mama dânsului a murit când avea 7 ani și tatăl s-a recăsătorit și mai are încă doi frați de care ,,Bace Todor” vorbește cu mult drag. A crescut cu animale în gospodărie și la coarnele plugului ca fecior, însă au venit anii ,,tovărășiei forțate,, și apoi a deportării celor mai înstăriți, a,,CHIABURILOR” din sat, așa cum îi numeau comuniștii. Familia lui bace Todor au fost trecută pe lista neagră a deportărilor din comună, urmând să fie desproprietăriți și trimiși la Canal.

,,Venind comuniștii la putere, am fost puși pe lista neagră urmând să fim deportați la Canal. În partidul comunist s-au înscris cei mai săraci și nenorociți oameni din sate. Tot atunci a venit un primar din cele mai joase pături sociale, așa că eram pregătiți să fim deportați, însă am reușit să scăpăm. Tata fiind un om muncitor și descurcăreț, a reușit să negocieze cu primarul de atunci, oferindu-i un porc gras și 200 kg de făină de grâu și astfel am fost șterși de pe lista neagră și am scăpat.

Atunci, ca și acum, oamenii erau coruptibili, dar cel puțin acel om a scăpat de deportare oameni nevinovați, pe când cei de acum scapă hoții și escrocii care dărâmă țara și de multe ori plătesc sărmanii. ,,Apoi  a venit vremea cotelor, iar noi aveam 9 ha de pământ și trebuia dată cotă de grâu, lapte, cereale și carne, iar din 8-9000 kg de grâu cît recoltam, veneam acasă cu 200-300 kg, restul luau tot ca și cotă. S-a căsătorit în anul 1958. Socrul său fusese și el mai înstărit în sat, cumpărase o moară pe apă ce fusese adusă din Ungaria de doi frați, iar bace Todor fiind ginere și în putere era și morar.

A plecat în armată la puțin timp după căsătorie făcându-și stagiul militar timp de 2 ani, cum era pe atunci. A avut noroc și în armată deși a fost repartizat la aruncătoare de 120, dar a avut o șansă de partea lui pentru că a fost furier și a dus-o bine ,tot atunci a văzut toată Dobrogea și Marea Neagră.

În anul 1960 s-a întors la ,,vatră” și s-a apucat de munca din gospodărie și de moară în continuare, însă în 1962 s-a început colectivizarea forțată a lui Ghe. Gheorghiu-Dej și oamenii au fost deposedați de pămînt și forțați să intre în colectiv, după modelul Sovietic. Dar viața rezervă omului de multe ori șanse nebănuite și neavînd pămîntul, trebuia să facă ceva ca să trăiască și astfel în anul 1963 bace Todor a ajuns ,,brigadir” la Gospodăria Agricolă Colectivă din comună, dar apoi bunicul soției, un om cu școală la Budapesta, l-a sfătuit să nu rămînă doar colectivist pentru că era greu și fără un viitor și bace Todor l-a ascultat dîndu-și reama că e mai bine să facă o meserie.

În acea vreme șoferii erau căutați și respectați, așa că se înscrie la școala de șoferi din Caransebeș, cu durata de 6 luni, apoi încă trei luni ajutor de șofer în practică, așa cum era atunci legea, pentru că trebuie spus că se făcea meserie, de aceea șoferii din trecut erau oameni responsabili și nu se întâmplau atâtea nenorociri.

Acum școlile de șoferi ,,profesioniști” sunt egale cu cele de balet și o spun cu părere de rău, dar realitatea se vede pe drumuri prin comportamentul așa-zișilor șoferi profi, dar nu intru în detalii, poate cu altă ocazie. Cert este că TIR-iștii fac legea pe șoselele județului Arad, în special pe valea Mureșului și nu numai.

După terminarea școlii de șoferi și practica făcută la autobaza I.R.T.A. din Arad de atunci, pe un camion ,,Steagu Roșu” (SR 101), bace Todor revine acasă în sat. De la ,,Tovărășie,, s-a trecut odată cu colectivizarea forțată din 1962 la Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC) (apoi la faimoasele CAP-uri) și cum era nevoie de camioane pentru agricultură și G.A.C.-ul Archiș a primit repartiție pentru un camion de 3 tone pentru nevoile gospodăriei.

De reamintit faptul că deja erau intrate în producție camioanele Carpați, supranumite ,,SĂGEATA CARPAȚILOR”,  pentru faptul că nici un autoturism din acea vreme nu le puteau ajunge ca viteză, iar milițienii de atunci rămâneau uimiți cu fluierul în gură când trecea un Carpați, ca o săgeată pe lângă ei, fiind conștienți că nu mai puteau ajunge nici măcar cu o motocicletă rusească camionul. Camioanele Carpați au fost repartizate într-un număr foarte mare Gospodăriilor Agricole de Producție și astfel fiecare G.A.C. avea cel puțin un astfel de camion, pentru că Gheorghiu-Dej avea mari speranțe în colectivizarea agriculturii. De fapt, atunci când au fost proiectate aceste camioane, au fost destinate din start ăn principal agriculturii, dar asta este o altă poveste. Astfel, bace Todor se vede în anul 1964 pe tren, împreună cu președintele și contabilul de la G.A.C. – Archiș, spre Uzina de Camioane de la Brașov pentru a ridica ,,minunea” de camion.

Din acel moment, viața lui ,,bace,, Todor se schimbă în bine, pentru că în anii ‘60 ca șofer și mai ales la C.A.P. – erai o personalitate în sat, aveai o viață mai ușoară și la urma urmei, ce altă șansă mai bună ar fi avut un fecior de la țară în anii colectivizării decât meseria de șofer? Atunci puțini copii de țărani își permiteau un liceu sau o facultate, pentru că cei cu avere au rămas fără bani și proprietăți fiind declarați ,,dușmani de clasă”, iar cei săraci nu aveau nici cultul școlilor și nici posibilitățile financiare, astfel că meseria de șofer era cea mai bună alternativă din anii 1950-65.

,,Când am ajuns cu camionul de la Brașov acasă la Archiș, toți s-au adunat în jurul lui să vadă ce mașină frumoasă are CAP-ul. Eram făloși atunci, noi șoferii și parcă și acum mă văd plecând spre Oradea Mare și când treceam spre Olcea, încolo, vedeam oamenii și fete tinere pe holde la sapă, iar eu conduceam camionulCarpați cu cotul mâinii pe geamul ușii, iar mașina parcă zbura la drum. Când treceam toți ridicau capetele să vadă mașina, fiind o raritate în acei ani pe drumuri.

Am văzut ochii umezi ai interlocutorului meu în timp ce povestea și mi-am dat seama că retrăia în suflet acele momente, care i-au făcut viața frumoasă și i-au adus bunăstarea în familie. I-am adus și câteva poze mărite cu un camion Carpați roșu, așa cum a fost al său de la CAP și în timp ce se uita pe ele îmi spunea tot cu lacrimi în ochi ,,Exact așa a fost Carpați-ul meu. Mi-a mai spus un lucru pe care doar un șofer poate să-l înțeleagă: ,,Când mă uit la pozele astea, retrăiesc momentele când am fost la Brașov după camion și trebuie să recunosc că m-a emoționat și pe mine și mi s-au umezit ochii, dar așa cum am spus, acest lucru nu poate fi înțeles decât de șoferi.

Bace Todor Horhat a lucrat toată viața șofer la CAP, iar pe acel Carpați a lucrat timp de 12 ani, până prin 1976, când a luat un camion Bucegi nou.

,,Eram atunci  subordonați unui CAP mai mare și bogat, pentru că noi CAP-urile din zona de deal, eram mai slabi ca producție având pămîntul mai slab, astfel că CAP-ul Archiș era sub aripa CAP-ului din Dorobanți, tot din județul Arad. Ne ajutau cu răsaduri, dar și în campanii și cu tot ce aveam nevoie. Eu purtând oarecum un nume unguresc, ,,Horhat”, ungurii de la Dorobanți m-au ales pe mine să iau camion nou, pentru că mașina era deja adusă din Brașov la ei în Dorobanți la C.A.P.

Pe acea mașină am lucrat până la dezmembrarea CAP-urilor, apoi am cumpărat-o și am lucrat pentru mine cu ea, nu m-am putut despărți de ea, dar au apărut tot felul de legi care ne-au îngrădit a mai lucra cu ele și astfel am fost nevoit să o duc la fier vechi , da mi-o părut rău.  A fost bine ca șofer la CAP, am putut să țin fetele la școli și să țin gospodăria și chiar și moara, care a fost funcțională pînă în 1982.

Am lucrat și când era domnul Nicolae Valea președinte de CAP, fostul primar, care din păcate nu mai este printre noi, Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească! A fost un om excepținal, ne-am înțeles toți bine cu el și la colectiv ca și la primărie, omul ăsta nu a ținut mânie pe nimeni și nici nu s-a răzbunat niciodată pe nimeni și ajuta pe toată lumea. A fost un om deosebit atât ca președinte de C.A.P. cât și ca primar și uitați-vă dumnevoastă ce comună faină avem și asta datorită lui. Oamenii de aici ar trebui să-l pomenească în veci pentru că nu e comună mai frumoasă ca a noastă.

M-au dat lacrimile pentru că omul are dreptate, comuna Archiș este într-adevăr foarte frumoasă nu numai ca peisaje, dar este o comună elegantă și pusă la punct. Multe mi-a povestit ,,bace Todor”  despre viața dânsului și mi-a zis că nu i-a fost ușor în copilărie, dar a trecut peste toate și se bucură că are o familie frumoasă și este un om împlinit.  

Era târziu și timpul nu mi-a permis să merg alături de bace Todor cu Dacia dânsului, să vedem pe unde intră apa din valea Groșului spre iazul morii, dar am promis că în curând voi reveni și voi scrie și povestea morii pe apă din Archiș. Ne-am luat rămas bun, mulțumindu-i pentru amabilitate, apoi am plecat trecând podul peste vale spre primărie și mi-am amintit că acolo pe pod am luat ultimul interviu domnului primar Nicolea Valea, în urmă cu un an și jumătate (aprilie 2016), iar ochii mi s-au umezit din nou. Atunci am scris articolul ,,Comuna Archiș- visul oricărui locuitor din România”, click aici http://www.arq.ro/comuna-archis-visul-oricarui-locuitor-din-romania/6294

Galerie foto (67)

Scrie un comentariu

trimite